Unele mașini second hand, deși pot avea un preț tentant, pot ascunde mari probleme. Evită să le cumperi dacă nu vrei să ajungi des la service.
Conform unor rapoarte ale consumatorilor, service-uri și forumuri auto, există câteva mașini second-hand la care s-au înregistrat constant probleme privind sistemul de frânare.
Ford Focus (generații mai vechi – 2008-2011) are ca și probleme comune uzura prematură a plăcuțelor și discurilor, pedala de frână moale, ABS cu erori.
Multe plângeri au venit de la șoferi legate de performanța slabă a frânelor după 50.000 km. Astfel, mai bine te gândești de două ori înainte să-ți cumperi o astfel de mașină.
Volkswagen Passat (în special B6 – 2005-2010) are defecte la pompa de vacuum, senzor ABS, sau sistemul electronic al frânei de mână. În unele cazuri, frânele pot „agăța” sau reacționa întârziat.
BMW Seria 3 (E90 – 2005-2012) poate părea o mașină atrăgătoare, dar are câteva probleme frecvente. Este vorba despre: uzură rapidă a discurilor, senzor de uzură fals pozitiv, uneori disfuncții ale pompei de frână.
În același timp, costurile de întreținere sunt ridicate, iar multe dintre probleme reapar dacă nu se folosesc piese OEM. Astfel, deși plătești puțin pe ea la început, s-ar putea să cheltui mai mult în viitor.
Chevrolet Cruze (2009–2015) are probleme privind scurgeri de lichid de frână. Totodată, pedala care devine moale sau merge prea jos, uneori defecte la servofrână. Au fost chiar și rechemări în service din cauza acestora.
Jeep Grand Cherokee (mai ales modele 2011–2014) poate fi de asemenea o mașină problematică. Are probleme la: senzor ABS defect, control instabil al frânării automate, uneori blocare involuntară a roților.
Modelele mai vechi au avut inclusiv rechemări legate de sistemul de frânare. Astfel, cel mai bine ar fi să te orientezi către alte mașini dacă vrei să nu ajungi prea des în service.