În urma unui litigiu care s-a extins pe trei ani, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, reprezentată de casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA (RTPR), a câștigat un proces împotriva clinicilor Sfânta Maria, din portofoliul Medlife, într-un dosar privind protejarea identității sale vizuale împotriva unor practici anticoncurențiale și de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală.
Potrivit hotărârii executorii, Sfânta Maria este obligată să renunțe la elementele de branding care încălcau drepturile REGINA MARIA și să își modifice identitatea vizuală. Instanța a dispus, de asemenea, plata cheltuielilor de judecată în favoarea REGINA MARIA.
Curtea de Apel București a constatat existența unor practici de concurență neloială și încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, respectiv forme de apropiere și copiere a identității vizuale REGINA MARIA, inclusiv prin publicitate înșelătoare, online și offline.
Una dintre temele centrale ale dosarului a fost protejarea identității vizuale în ansamblul ei, adică felul în care numele, culorile și elementele grafice funcționează împreună și creează imaginea după care oamenii recunosc un brand. Instanța a admis argumentele Regina Maria în sensul în care o identitate trebuie analizată prin aspectul de ansamblu, nu doar prin examinarea separată a elementelor care o compun.
Miza este cu atât mai mare în domeniul medical, unde primul contact cu un furnizor are loc adesea pe ecranul telefonului, iar identitatea vizuală este primul semn după care pacientul recunoaște rețeaua căreia vrea să i se adreseze. O identitate care seamănă cu a altuia îl poate face pe pacient să ajungă în altă parte decât a ales, ceea ce poate avea consecințe asupra serviciilor de sănătate pe care le primește.
Pentru REGINA MARIA, protejarea acestei identități ține de responsabilitatea față de reputația construită în timp, față de standardele de calitate ale serviciilor și față de pacienții care aleg rețeaua.
„Decizia este un reper pentru piața serviciilor medicale din România. Ea arată clar că identitatea unui brand – numele, culorile și elementele grafice – este protejată și nu poate fi preluată de alții. Riscul de confuzie este cu atât mai grav în sănătate: un pacient care caută REGINA MARIA trebuie să poată recunoaște clar rețeaua căreia vrea să își încredințeze sănătatea. În spatele acestui nume se află munca echipelor noastre, acreditările internaționale privind calitatea și siguranța actului medical și încrederea pe care o construim în fiecare zi în relația cu pacienții. Avem responsabilitatea să protejăm această încredere și o vom apăra ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Șerban Semeniuc, Corporate Affairs Director REGINA MARIA.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține cinci spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 22 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
În ultimul deceniu, peste 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Rețelei.
Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România – aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,6 milioane de conturi de pacienți.