OMV Petrom face o mișcare impresionantă în plin scandal Schengen. Ce se întâmplă cu benzinăriile din țară și ce trebuie să știe toți clienții?
OMV Petrom dă o mega lovitură. În timp ce România se luptă în scandalul Schengen, iată că cei de la OMV Petrom au încheiat un parteneriat cu Vulcangas România.
Se are în vedere deschiderea de stații de alimentare cu gaz natural comprimat și lichefiat. Conform celui mai recent anunț venit din patria ambelor părinți, prima dintre acestea se estimează că va fi operațională în anul 2025 și va fi instalată în stația Petrom din localitatea Chitila Sat, județul Ilfov.
Sursele citate mai spun că stația este destinată atât transportului ușor de mărfuri, cât și autocamioanelor pentru transport greu.
Planurile nu se opresc însă doar aici. Se pare că următoarele stații vor fi instalate în funcție de evoluția cererii de GNL și GNC în România.
Detalii în test sens au venit de la Radu Căprău, membru al Directoratului, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing. El spune că parteneriatul dintre OMV Petrom și Vulcangas România oferă o diversificare a ofertei de care era nevoie.
„Prin acest parteneriat continuăm diversificarea ofertei pentru mobilitate pentru transportul de marfă pe distanțe medii și lungi, susținând dezvoltarea pieței de GNL și GNC. Gazul natural poate fi o opțiune viabilă pentru tranziția către un transport mai curat”, a punctat acesta.
La rândul său, Constantino Amadei, administrator Vulcangas România, se bucură de noul parteneriat cu OMV Petrom, având în vedere că va aduce doar avantaje de ambele părți, dar și pentru viitorii consumatori.
„Apreciem colaborarea cu OMV Petrom pentru a aduce expertiza și experiența noastră în furnizarea de soluții de gaz natural lichefiat și gaz natural comprimat pe piața românească. Concentrarea noastră pe inovație, dezvoltare durabilă și servicii bazate pe calitate și siguranță pentru toți clienții noștri ne face să împărtășim aceleași valori cu partenerul nostru OMV Petrom.
Având toate aceste instrumente și valori comune la îndemână putem deveni împreună actori importanți pe piața românească de gaz natural lichefiat și gaz natural comprimat”, a punctat acesta.