Vești importante de la Casa de Pensii. Ce se întâmplă cu plata pensiilor din luna ianuarie și ce trebuie să știe toți pensionarii? Vin schimbări importante.
Toți pensionarii așteaptă cu nerăbdare noua majorare a pensiilor care urmează să intre în vigoare în doar câteva săptămâni. Noua lege a pensiilor spune că la data de 1 ianuarie a fiecărui an, valoarea punctului de referință (VPR) se va majora ca urmare a indexării cu rata medie anuală a inflației.
La aceasta se mai adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.
Și totuși ce pensii primesc românii și de la ce dată? Casa de Pensii anunță că nu se modifică data de livrare a pensiilor. Astfel, până la data de 15 ianuarie, banii ajung la beneficiari.
Totodată, șeful de la Casa de Pensii spune că formula este una foarte simplă, iar pensionarii pot calcula încă de acum procentul, astfel încât să știe câți bani primesc în plus.
„Începând din 2025, creșterea pensiilor din România are o formulă foarte simplă de calcul, în sensul că aplicăm doi indicatori foarte clari, predictibili, pe care îi știm de la Institutul Național de Statistică. Vorbim de rată medie a inflației, la care se mai adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut pe economie realizat. Deci această este formulă de calcul a indexării, actualizării valorii punctului de referință”, a declarat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Acesta a mai precizat că rata inflației este cea mai importantă. Anul trecut, spre exemplu, lucrurile erau diferite, iar calculul pensiei ar fi arătat altfel.
În prezent însă, cifrele sunt altele. Totodată, dincolo de inflație mai există și alte criterii importante care trebuie luate în calcul când vine vorba de suma finală.
„Deci vorbim de rata inflației pe anul 2023, care este foarte clară, o știm cu toții, este comunicatat de Institutul Național de Statistică, este de 10,4%. Problema este cum calculăm acest 50% din câștigul real sau din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie.
Pare că este simplă dar nu este așa, pentru că această creștere reală, fiind un indicator nou, nu am știut nici noi cum trebuie calculat și bineînțeles eu am făcut o adresa la Institutul Național de Statistică care să îmi spună efectiv cum se calculează această creștere reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Și mi-au transmis exact formulă de calcul. Și avem această creștere reală, este practic un raport între indicele câștigului salarial mediu brut pe economie și indicele prețurilor de consum. Această este formulă de calcul dată de INS”, a declarat Baciu.