Apare o nouă televiziune în România, iar domeniul de activitate este unul cu adevărat surprinzător. Patronii au investit 130.000 de euro în noul post și se așteaptă la audiențe consistente, care să-i ajute să recupereze banii în cel mai scurt timp. Așadar CNA a acordat licența pentru Boom TV, care va fi operat de societatea TV Sat 2002. De precizat că această companie mai deține și o societate de cablu.
Noua televiziunea va difuza muzică românească și internațională atent selectată, susțin reprezentanții postului. Aceștia au mai transmis și că „Boom TV nu va difuza muzică populară, lăutărească, manele sau petrecere. De asemenea, nu vor fi programe nici de muzică clasică sau de operă ori de operetă”
Veniturile televiziunii au urma să provină din publicitate, teleshopping și producția de spoturi. Printre emisiunile care se vor regăsi în grila Boom TV se numără „Morning Gold”, „Club Hits”, „Top Fan” sau „Retro Show”, anunță paginademedia.ro.
Alin Petran, cel care a venit în ședința CNA pentru a cere licența a explicat și de ce vrea să aducă pe piața din România încă o televiziune cu profil muzical, în condițiile în care în prezent mai există încă 22 similare.
„De ce a 23-a televiziune de muzică, când mai sunt 22? Noi credem că se poate şi pentru că cea de-a 23-a încearcă să vină în piaţă cu altceva. Fiecare din cele 22 de televiziuni existente au un stil şi un target foarte bine definit, mă refer aici la tineri, muzică la zi, old, retro şi aşa mai departe.
Boom TV se vrea o televiziune muzicală care vrea să conțină toate aceste stiluri muzicale. Este vorba şi de o decizie de business. Vrem să avem propriul nostru canal de muzică, care să facă parte din oferta de servicii, de programe pe care noi le difuzăm prin reţelele proprii, atât cele de cablu, cât şi cele din online.”, a spus acesta.
Boom TV va avea difuzare națională şi în Uniunea Europeană și va emite în format HD.
Societatea TVSat mai deţine nouă licenţe audiovizuale pentru TVSudEst, TVSat, Moldova TV şi Exploris, TVSudEst, TV SAT GO. Are şi patru posturi de radio care emit online: BOOM GOLD– BOOMENERGY–BOOM ROCK – BOOM HOUSE MUSIC.