Românii care au cont sau card la BRD trebuie să știe neapărat noul anunț făcut de bancă. Este extrem de important, iar toți clienții ar trebui să afle.
BRD este a treia cea mai mare instituție de credit din România, ea situându-se după Banca Transilvania și BCR. Acest lucru este arătat și într-un raport al rezultatelor financiare pentru anul trecut al Bursei de Valori București.
În același raport se mai arată că BRD nu va propune acționarilor dividende din profitul net al anului trecut, pe fondul unor recomandări care au venit chiar și din partea Băncii Naționale a României.
”Consiliul de Administraţie al BRD a decis că acordarea de dividende din profitul anului 2022 nu va fi propusă pentru aprobare Adunării Generale a Acţionarilor. Aceasta hotărâre este în concordanţă cu recomandările de prudenţa ale Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială şi ale Băncii Naţionale a României”, arată BRD.
BRD a mai precizat că riscul de volatilitate persistă, la fel și tratamentul temporar în privinţă recunoaşterii rezervelor din reevaluarea instrumentelor de datorie.
”Având în vedere atât persistenţa unui risc ridicat de volatilitate, cât şi faptul că tratamentul temporar în privinţă recunoaşterii rezervelor din reevaluarea instrumentelor de datorie contabilizate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global în fondurile proprii nu se mai aplică începând cu 1 ianuarie 2023, această decizie a fost luată pentru asigurarea unei capacităţi suficiente de creditare în condiţiile respectării indicatorilor reglementari, pe baza permanentă, inclusiv în condiţii de stres sever”, arată banca.
Banca de Valori București arată că BRD a deschis ședința de miercuri în scădere cu 3,6%.
În anul 2022, banca a raportat un venit net, la nivel de grup, de 3,5 miliarde de lei. În 2021, același venit a fost de 3,1 miliarde de lei.
Profitul net a fost de 1,33 miliarde de lei, în creștere ușoară față de 2021.