DIGI RCS RDS este lider pe piața telecomunicațiilor, iar în prezent se depun mari eforturi pentru a ajune pe locul 1 și pe zona de telefonie mobilă. Momentan Orange pare de neclintit, însă Vodafone a căzut pe locul 3. Din grup fac parte și mai multe posturi de televiziune printre care și Digi24, care se bucură de o reputație destul de bună.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a fost timp de șapte ani colaborator al postului, dar a fost concediat chiar de către directorul și prezentatorul Digi24, Cosmin Prelipceanu. CTP îl criticase aspru chiar în direct în urma unei gafe pe care o făcuse acesta. Mai exact prezentase în emisiunea sa un interviu cu recrut rus, care de fapt era vechi de 14 ani.
La un an de la demiterea lui, Cristian Tudor Popescu recunoaște că a fost concediat și șterge pe jos practic cu imaginea DIGI RCS RDS. În plus atacă și modul în care se face presă astăzi.
„Am fost concediat de Digi24. Nu doresc să fac altă emisiune la nicio televiziune, e posibil să apar din toamnă la o emisiune online. Cu domnul în cauză (n.r. – Cosmin Prelipceanu) am încetat colaborarea acum 4 ani. Cu Digi24, acum un an. De fapt, n-a fost nicio colaborare, am fost prezent în platoul acestei televiziuni și am spus ce am avut de spus.”, a spus acesta pe platforma Reddit.
CTP a vorbit și despre salariul pe care l-a încasat de la compania DIGI RCS RDS și a transmis că a fost mult mai mic decât sumele care s-au tot vehiculat prin presă, adică de 7.000 de euro.
”Financiar, am fost remunerat de Digi24 cu o sumă lunară, neschimbată vreme de 7 ani, mult mai mică decât cele vânturate pe net de cotarlele de presă.”, a spus acesta.
Cristian Tudor Popescu a ținut să-și exprima și dezamăgirea cu privire la presa din ziua de astăzi și a arătat că viitorul este în online pentru jurnaliștii independenți.
„Nu mai sunt demult jurnalist. Consider că a face parte din ceea ce se numește acum presă e o înjosire din punct de vedere moral și intelectual. Deci, nu comentez domeniul. Jurnaliștii independenți vor rămâne independenți pe net”, a conchis CTP.