Investigații

Alertă de răpire! Laurențiu Belușică, managerul Spitalului Găești a implicat-o pe fosta noră a Lidiei Fecioru într-un caz penal de o gravitate extremă. Ce a făcut femeia, de profesie asistentă

Alertă de răpire Laurențiu Belușică managerul Spitalului Găești a implicat-o pe fosta noră a Lidiei Fecioru într-un caz penal de o gravitate extremă. Ce a făcut femeia de profesie asistentă

Managerul Spitalului Găești, Laurențiu Belușică continuă să șocheze opinia publică din ce în ce mai des cu acțiunile lui care au devenit extrem de periculoase. Sperăm ca autoritățile să ia măsuri, măcar în acest caz, înainte să se mai întâmple încă o tragedie.

Laurențiu Belușică a fost numit manager al Spitalului Găești politic, fiind adus în instituție de primarul orașului Găești, Grigore Gheorghe. Mai multe surse spun că cei doi ar avea ceva afaceri împreună, mai mult sau mai puțin legale și de aceea îi sunt permise toate derapajele medicului. Nu trebuie uitat cum a ajuns el să încaseze un salariu de peste 10.000 de euro, fără ca măcar să vină la program. DETALII AICI.

Cum a folosit Belușică o asistentă din spital pentru a-și pune copilul de 9 ani să fugă de acasă

De data aceasta, Laurențiu Belușică a întrecut orice limită. El a primit un ordin de restricție și nu are voie să se apropie de fosta lui soție, după ce instanța a considerat că îi pune în pericol viața femeii. Cei doi au împreună și un copil de nouă ani, iar acum îi hărțuiește familia. De precizat că acesta mai are încă șase copii din alte relații, copii de care nu a avut grijă și care astăzi îl reneagă. Unul dintre ei l-a dat chiar și în judecată și a câștigat.

Laurențiu Belușică a fost deja acuzat de răpire minor și tentativă de omor după ce în urmă cu aproximativ o lună a plecat cu copilul fără acord și nimeni nu a mai știut nimic de el. Se pare că i-ar fi băgat în cap micuțului că cineva vrea să-l omoare.

Ieri, acesta a folosit una dintre asistentele Spitalului Găești, Alina Cărămizaru Fecioru, fosta noră a celebrei Lidia Fecioru. Mai exact a trimis-o la Destiny Park, un loc unde se afla copilul împreună cu colegii de școală pentru a-i da micuțului un bilet în care-l învăța cum să fugă de acasă. Femeia i-a spus apoi băiețelului să arunce hârtia în toaletă.

Alina Fecioru a venit și cu un telefon pentru a-l da copilului să vorbească atunci cu tatăl său pentru a-i da indicații legate probabil de modul în care urma să plece de acasă.

O plângere penală a fost depusă la o secție de poliție din București și deja s-a dat o alertă de răpire minor. Sunt vizați atât Laurențiu Belușică, cât și Alina Fecioru. Mai exact, autoritățile trebuie să fie vigilente în acest caz pentru că s-ar putea întâmpla o tragedie.

Cine îl protejează pe Laurențiu Belușică, deși s-a dovedit a fi extrem de periculos? El îl numește pe șeful DSP Dâmbovița, Sorin Stoica

Managerul Spitalului Găești nu a venit aproape deloc la lucru săptămâna aceasta, deși este pontat și plătit ca și cum ar fi activ, ne-a dezvăluit medicul Anca Stamate, fost director medical la Spitalul Găești.

În ceea ce o privește pe Alina Fecioru, aceasta se căsătorise la finalul anului trecut, dar la scurt timp după ce a fost angajată la spital de Laurențiu Belușică, a ales să divorțeze de fiul Lidiei Fecioru cu care are și un copil în vârstă de trei ani.

Laurențiu Belușică are mai multe dosare penale grave, care au fost depuse fie la Parchetul Găești, fie la cel din Târgoviște, dar de fiecare dată cercetările au fost stopate. Cel mai notoriu dosar este cel legat de furtul de curent. Acesta își încarcă mașina electrică la spital și a montat o antena DIGI ilegal pe instituție, doar cu acordul său, deși legea nu-i permite să facă acest lucru. Deși dosarul este plin de dovezi clare împotriva lui, dintr-un motiv nedeslușit, procurorul blochează evoluția anchetei.

Mai multe surse ne-au dezvăluit că Laurențiu Belușică a transmis că nu se teme de nimeni și nimic pentru că ar beneficia de protecție în județ. Mai exact, el invocă foarte des relația de prietenie, care probabil are la bază o serie de contracte cu spitalul, cu șeful DSP Dâmbovița, Sorin Stoica. Subliniem că aceste afirmații au fost făcute în spațiul public de către manager.

Trebuie precizat că Belușică lipsește în continuare din gărzi, deși este plătit pentru ele și că DSP a fost informat, dar nicio sancțiune nu a fost dispusă, deși în cazuri similare au fost concediați medici care au îndrăznit să încalce legea într-o asemenea manieră. Viețile pacienților sunt puse în pericol, însă DSP a găsit mereu o justificare pentru toate derapajele.

Șeful DSP, Sorin Stoica este căsătorit cu Octavia Stoica, actuala șefă de la SIPI Dâmbovița, fostul Doi și-un sfert. Tot mai multe voci vorbesc în județ că aceasta ar fi foarte influentă și ar interveni în dosare pentru a-l salva pe Belușică, dar că în realitate și-ar proteja soțul care ar fi fost implicat într-o serie de contracte cu spitalul. Despre Octavia Stoica s-a spus că ar avea o relația apropiată și cu procurorul șef din Găești, dar și cu alte nume importante de la parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Mai multe surse ne-au relatat că de când aceasta a fost numită în funcție i-ar fi intezis soțului să mai vorbească la telefonul mobil sau să mai scrie pe WhatsApp și să aleagă doar telefonul fix.

S-a depus un memoriu și la MAI

Aceleași surse ne-au dezvăluit că ar fi fost depus și un memoriu la MAI în care se vorbește fix despre acest lucru, adică despre Octavia Stoica și influența ei asupra altor factori din justiție. Nu știm dacă într-adevăr Octavia Stoica se folosește de influența ei pentru a tergiversa dosare, însă dacă face acest lucru este extrem, extrem de grav și cu siguranță se va afla mai devreme sau mai târziu.

Eu am făcut în numele News18.ro mai multe solicitări de presă către DSP Dâmbovița în care am adus la cunoștință foarte multe nereguli din spital, dar până acum DSP nu a luat deloc atitudine, ceea ce este într-adevăr extrem de suspect. Când am insistat să primim răspuns, șeful DSP a transmis un mesaj de amenințare, mai exact că ar urmă să fiu dată în judecată și din tonul mesajului deja urma să am și probleme mari pentru că insist să se ia atitudine.

În momentul de față, din spital lipsesc medicamente, asistentele fac chetă să cumpere diverse produse, iar pacienții merg la farmacii să se aprovizioneze, chiar și atunci când vina la Urgențe. Deși am informat DSP, despre situație, inclusiv despre situația antenei montate ilegale, unde avem și filmări care arată infracțiunea, nimic nu s-a întâmplat.

Precizez pe această cale că într-adevăr mă simt amenințată și vizată de persoane care dețin funcții în zona serviciilor MAI Dâmbovița, însă fiind în anul 2023, într-un stat UE, sunt de părere că lucrurile se vor regla și dreptate se va face pentru că încă mai există și persoane care-și fac datoria în stat.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult