Trei senatori au depus o lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu în România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google!

O inițiativă legislativă depusă la Senat stârnește controverse aprinse pe scena publică, readucând în prim-plan o temă extrem de sensibilă: sancționarea consumului de substanțe interzise. Trei parlamentari – Victoria Stoiciu (fostă PSD), alături de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL) – au semnat un proiect de lege care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu.

Potrivit inițiativei, fapta nu ar mai fi considerată infracțiune pedepsită cu închisoarea, ci ar deveni o simplă contravenție sancționată cu amendă. Deși promotorii proiectului încearcă să ambaleze modificarea într-un act de modernism medical și compasiune socială, realitatea din spitale, școli și comunități arată că o astfel de măsură, aplicată într-un stat lipsit total de infrastructură medicală și de prevenție, riscă să deschidă larg ușa unei epidemii incontrolabile de dependență.

Inițiatoarea proiectului, Victoria Stoiciu, își argumentează demersul prin statistici care arată că peste 77% dintre dosarele DIICOT vizează drogurile, iar 80% dintre persoanele cercetate sunt simpli consumatori prinși cu cantități sub 5 grame, media capturilor fiind de doar un gram.

În opinia semnatarilor, transformarea consumatorului în infractor cu dosar penal reprezintă o politică falimentară, susținând că resursele poliției ar trebui orientate exclusiv spre marii traficanți, în timp ce amenzile încasate ar trebui să finanțeze programe de asistență.

La prima vedere, discursul sună tehnic și echilibrat, însă dincolo de frazele atent meșteșugite se ascunde o serie de lacune structurale majore care transformă proiectul într-un experiment extrem de riscant.

Iluzia amenzii: Cum transformi dealerul stradal în simplu „contravenient”

Prima mare capcană a acestei inițiative ține de granița aproape imposibil de trasat în teren între consumatorul dependent și micul distribuitor. În practică, rețelele de trafic funcționează tocmai prin fragmentarea cantităților.

Tinerii dealeri care vând substanțe psihoactive în preajma liceelor sau în cluburi nu umblă niciodată cu pachete mari asupra lor; aceștia poartă exact cantități mici, divizate în doze de un gram sau două, ușor de ascuns și de aruncat la apariția patrulelor de poliție.

Dacă deținerea pentru consum propriu devine doar o contravenție, organele de urmărire penală își pierd instrumentele investigative de bază. În lipsa caracterului infracțional al faptei, polițiștii și procurorii nu mai pot dispune percheziții corporale amănunțite, interceptări sau măsuri preventive rapide pentru a afla de unde provine substanța respectivă.

Micul dealer prins cu două grame de substanță va plăti o simplă amendă, pe care o va achita chiar din profitul vânzărilor, și va continua să alimenteze piața neagră fără teama unui cazier judiciar. În loc să lovească în rețelele de distribuție, măsura le oferă acestora o plasă de siguranță legală la nivel stradal.

Fără centre de tratament, dezincriminarea înseamnă abandon, nu ajutor medical

Susținătorii proiectului insistă pe modelul vestic, afirmând că persoanele dependente sunt pacienți, nu infractori, și că frica de dosar penal îi împiedică pe tineri să ceară ajutor în caz de supradoză.

Totuși, comparația cu state precum Portugalia sau Olanda omite o realitate crudă: România nu are absolut nicio infrastructură dedicată recuperării și tratamentului adicțiilor.

În timp ce țările occidentale care au recurs la dezincriminare au investit sute de milioane de euro în rețele vaste de clinici publice, comunități terapeutice post-cură, asistenți sociali dedicați și programe intensive de reintegrare, în România statul nu deține nici măcar un singur centru public integrat dedicat tratării minorilor dependenți de droguri.

Secțiile de psihiatrie ale spitalelor județene nu fac altceva decât o dezintoxicare acută de scurtă durată, după care tânărul este trimis înapoi în același mediu nociv.

A pretinde că banii proveniți din amenzile contravenționale vor rezolva această problemă cronică reprezintă o naivitate cruntă. Tinerii consumatori, adesea fără venituri proprii, nu își vor plăti amenzile, acestea acumulându-se la direcțiile de taxe locale fără niciun efect educativ sau financiar.

Fără o rețea medicală funcțională deja pusă pe picioare, eliminarea sancțiunii penale nu aduce tratament, ci elimină singura barieră coercitivă care îi determina pe mulți părinți să intervină disperați pentru a-și salva copiii înainte ca aceștia să cadă complet în ghearele dependenței.

Semnalul psihologic devastator: Minimizarea pericolului în rândul adolescenților

Cel mai grav aspect al propunerii depuse de cei trei senatori rămâne mesajul transmis noilor generații. Pentru un adolescent de 15 sau 16 ani, diferența juridică fină dintre „dezincriminare” și „legalizare” nu are nicio relevanță practică.

Dacă legea spune că posesia de droguri nu mai este infracțiune și nu mai duce la condamnare, în percepția publică a tinerilor fapta devine instantaneu acceptabilă social și normalizată, fiind echivalată cu o simplă călătorie fără bilet în mijloacele de transport în comun sau cu parcarea neregulamentară.

În condițiile în care piața este deja inundată de substanțe sintetice extrem de ieftine, canabinoizi sintetici și chimicale cu efecte neurotoxice devastatoare asupra creierului în dezvoltare, diminuarea temerii de lege va stimula direct curiozitatea și accesibilitatea.

În loc să combată fenomenul, inițiativa riscă să funcționeze ca o invitație deschisă la consum, lăsând familiile complet lipsite de instrumente prin care să poată cere sprijinul autorităților.

Înainte de a relaxa legislația penală, prioritatea absolută a clasei politice ar trebui să fie securizarea frontierelor, blocarea intrării drogurilor prin porturi și construirea centrelor de asistență sanitară, nu adoptarea unor legi care privesc cu lejeritate una dintre cele mai dramatice tragedii ale României de azi.