Odată cu apropierea sezonului rece, românii se confruntă cu o problemă din ce în ce mai acută: creșterea semnificativă a costurilor pentru încălzirea locuințelor.
Aceasta este o situație mai ales pentru cei care folosesc centrale termice pe gaz, o soluție populară, dar din ce în ce mai costisitoare.
Centralele pe gaz sunt încă preferate de mulți români datorită confortului pe care îl oferă. Cu toate acestea, prețul energiei este în continuă creștere, ceea ce afectează semnificativ bugetul gospodăriilor. Tarifele pentru energia electrică sunt stabilite în funcție de consumul lunar, iar acestea sunt următoarele:
– Până la 100 kWh: 0,68 lei/kWh (plus TVA)
– Între 100 și 300 kWh: 0,8 lei/kWh
– Clienții noncasnici: 1 leu/kWh
Pentru a estima costurile încălzirii, putem lua exemplul unei centrale electrice de 9 kW care funcționează șapte ore pe zi, timp de 30 de zile. Calculul consumului lunar ar fi:
7 ore x 9 kW x 30 zile = 1890 kWh
Suma totală de plată pe lună va depinde de tariful aplicabil, ceea ce poate duce la cheltuieli semnificative.
În contextul reglementărilor Uniunii Europene, se preconizează o tranziție către soluții energetice mai sustenabile. Până în 2040, UE își propune să elimine complet utilizarea centralelor pe combustibili fosili, inclusiv cele pe gaz. Aceasta va obliga românii să adopte alternative mai eficiente energetic, cum ar fi panourile fotovoltaice, pompele de căldură sau sistemele eoliene.
Un exemplu de măsură în această direcție a fost luată de Consiliul Local din Cluj-Napoca, care, începând cu 18 ianuarie 2022, a interzis instalarea centralelor pe gaz în apartamentele din blocurile nou construite. Astfel, noile imobile vor fi obligate să se conecteze la rețeaua de termoficare centralizată sau să utilizeze o centrală comună. Excepție fac clădirile cu mai puțin de șase apartamente.