Dragoș Anastasiu este mâna dreaptă a premierului Ilie Bolojan în Guvernul României, dar acest lucru nu a fost și nu este pe placul nici a liberalilor și nici a social democraților. Din acest motiv probabil a fost publicată o informație care-i deteriorează puternic imaginea, iar pasul următor ar putea fi demiterea lui din funcția de vicepremier.
Mai exact, Dragos Anastasiu a recunoscut în cadrul unui proces penal, în care a fost citat ca martor, că a dat timp de opt ani de zile mită unui funcționar ANAF pentru a nu avea probleme la firmele lui. El nu a fost condamnat, dar declarația lui a ajutat la pedepsirea inculpatului.
Mai multe voci condamnă acum gestul lui Dragoș Anastasiu și îi cer demisia. Nu a scăpat de critici nici purtătorul de cuvânt, Ioana Ene Dogioiu care a replicat la întrebările jurnaliștilor că vicepremierul nu a fost condamnat pentru fapta sa și că procesul este închis.
Clarice Dinu, redactorul șef al HotNews.ro a avut o reacție dură pe această speță și consideră că Anastasiu nu mai are ce să caute în Guvernul României.
„Nu poti sa fii Guvernul Romaniei si sa ai un vicepremier pentru reforma, inclusiv a ANAF, care sa fi dat spaga unui functionar ANAF timp de 8 ani de zile. Explicatiile purtatorului de cuvant al guvernului sunt absolut ridicole. Da, dl Atanasiu nu are vreo condamnare penala ca a spus ca a dat mita inainte sa afle procurorii si asa a scapat. Dar dl Atanasiu A DAT SPAGA timp de 8 ani de zile. De aceea trebuie sa plece!
PS: o situatie complicata, un test picat la comunicare.”, a scris aceasta pe facebook.
Anastasiu a explicat situația printr-o postare pe facebook, dar mesajul lui nu a fost prea convingător pentru că în continuare o bună parte din presă îi cere demisia.
„În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF.
Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală.
Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulți antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcționari ai statului român care presau și chiar șantajau firmele, “recomandând” soluții de tip contract de consultanță cu o firmă pusă pe tavă de funcționar pentru a corecta așa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor.
Când, fiind antreprenor, gestionezi mai multe companii care, la rândul lor, sunt conduse de manageri, este imposibil să ai informații la zi și amănunte despre toate operațiunile în derulare. Dar atunci când ai informațiile complete, trebuie să acționezi corect și în spiritul legii. Asta este ceea ce am făcut eu.
Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși.
Sunt astăzi în Guvernul României și pentru că nu vreau ca alți anterprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor.”, a scris Dragoș Anastasiu pe facebook.