Simona Halep așteaptă să afle decizia finală în cazul de dopaj. Și iată că până acum situația nu pare a fi în favoarea sportivei.
Asta o spune chiar Ilie Năstase. Nu știe ce suspendare primește Simona Halep, cert este că au existat numeroase cazuri atât pentru el cât și pentru Ion Țiriac.
Lucrurile se rezolvă rapid însă, cu niște avocați buni, povestește fostul mare sportiv. În opinia lui Ilie Năstase, Simona Halep putea să meargă la un tribunal independent.
A lungit-o prea mult, astfel că acum nu este clar care va fi cu adevărat finalul, a mai adăugat acesta.
„Asta nu știu, și eu am fost acuzat de rasism când a fost cu Serena Williams, dar noi, eu și cu domnul Țiriac, ne-am dus peste ei și am rezolvat problema. Cred că avocații au întârziat foarte mult, trebuia să se ducă la acel tribunal independent. Au lungit-o, nu știu cât îi dă (n.red. – despre eventuala perioadă de suspendare). De când e (n.red. – suspendată)? Din septembrie”, a spus Ilie Năstase.
Cât de mult a pierdut Simona Halep așteptând un deznodământ în scandalul suspendării? Marele tenismen nu a spus sumele exacte, însă se întreabă pe cine va da mai departe sportiva în judecată.
El a mai adăugat că oricum ar fi, veștile sunt cât se poate de proaste. Cu alte cuvinte și în cazul care campioana va fi declarată nevinovată în acest dosar, îi va fi destul de greu să își recupereze prejudiciul.
„În lunile astea câte turnee a pierdut și câți bani a pierdut? Pe cine dă ea în judecată acum? Pe tribunal, pe mama tribunalului? Că nu știu. Zic și eu. Avem răbdare să vedem decizia finală, că noi ne grăbim. Eu nu știu, nu mă pricep, pe timpul nostru nu existau astea (n.red. – despre chestiunile ce țin de acel pașaport biologic).
Drogul de pe timpul nostru era un lichid roșu, vin roșu. Dintr-un pahar te îmbătai. Astea sunt destul de recente față de când jucam noi”, a spus Ilie Năstase, la ProSport.