În urmă cu un an, iubitorii de tenis din România erau foarte fericiți să o vadă pe Simona Halep din nou în mare formă. Aceasta a ajuns până în semifinale la Wimbledon și mulți o vedeau chiar câștigătoare. Din păcate, anul acesta sportiva nu a putut lua parte la spectacol. Ea este suspendată pentru dopaj și își așteaptă cu emoții verdictul.
În lipsa ei, Ana Bogdan, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au încercat să țină steagul sus pentru România. Iar rezultatele bune au venit în primul tur, dar din păcare coșmarul a apărut în tururile 2 și 3.
Irina Begu a fost eliminată chiar după al doilea meci, după ce a acuzat dureri la spate. Jaqueline Cristian a luptat mult, dar a pierdut în trei seturi în fața favoritei 13, Beatriz Haddad Maia, iar Ana Bogdan a intrat în istorie cu un meci foarte disputat în fața Lesiei Turenko.
Era pentru prima dată când românca reușea să acceadă în turul 3 la Wimbledon și avea șanse enorme să ajungă în optimi. Meciul a fost unul dramatic. S-a terminat 6-4, 3-6, 6-7 (18), iar Ana Bogdan nu și-a putut stăpâni lacrimile. Este un coșmar pentru ea, trăit și de Halep în urmă cu mai mulți ani.
„Stările mele au început de când conduceam în primul set cu 4-1, simțeam că ceva e în neregulă cu mine pentru că nu prea puteam focusa mingea, simțeam că parcă nu mă pot coordona și a început să-mi fie din ce în ce mai rău, dar cumva m-am luptat și am reușit să câștig primul set. Dar nu-mi era bine. Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi, ca și cum aveam urechile înfrundate, începusem să văd punctulețe albe, am zis că e mai bine să chem doctorul pentru că era clar că ceva nu era în regulă cu mine.
Apoi a început să-mi fie rău. Simțeam că îmi vine să vomit și am cerut o pastilă de la doctor pentru acest lucru. Nu pot să spun că a fost o diferență uriașă după ce am luat acea pastilă, stările mele erau aceleași și încercam din răsputeri să mă liniștesc, să reușesc să trec de acele stări, să mă lupt cu ele și să reușesc să le înving. În primul rând, pentru mine, a fost o luptă cu acele stări și apoi a fost lupta de pe teren. La un moment dat am trecut de orice limită, consider că mi-am întrecut multe limite astăzi și e dureros că am pierdut, dar faptul că am rezistat acolo pe teren, că mi-am zis că trebuie să lupt și să fiu acolo pentru că făceam ceea ce îmi place, cred că asta spune totul.
Poate fi oboseală fizică, și oboseală mentală pentru că nivelul la care trebuie să fii aici, energetic și mental, e unul foarte înalt, dar cred că a fost și căldura de astăzi, cred că au fost adunate de fapt. Cum să zic, e un moment pe care n-o să-l uit vreodată…E destul de dureros acum, dar poate că peste câteva zile o să-l privesc cu alți ochi și cred că îmi va da putere pe viitor și îmi arată că totuși am fost puternică și mi-am depășit multe limite.
Cred că uneori erau momente în care simțeam clar că nu mai pot, că poate ar fi mai bine să mă opresc pentru că îmi era foarte, foarte rău și mă tot uitam la antrenor și îi spuneam lucrurile astea și încerca să mă liniștească pentru a putea continua. Deci, nu știu, astăzi mi-am depășit multe limite. Da, putem spune că astăzi m-am învins pe mine”, a declarat Ana Bogdan, pentru Eurosport.
Cu siguranță sportiva va trece cu greu peste acest meci. Era șansa vieții ei să ajungă în săptămâna a doua la Wimbledon. Sorana Cîrstea este singura românca rămasă în competiție, dar va avea și ea meci greu în turul 3. De altfel, se poate spune că este jucătoarea cu cel mai mare ghinion la tragerile la sorți. De fiecare dată întâlnește jucătoate complicate încă din fazele preliminare.