Vești bune pentru toți românii care sunt asigurați. Începând cu 1 iulie va intra în vigoare un nou contract cadru al Casei Naționale de Asigurare de Sănătate, iar acesta este mult mai generos decât precedentul.
Mai exact, vor fi decontate mai multe analize decât până acum, o parte dintre acestea fiind extrem de necesare în special pentru prevenția în cancerul la sân, boală care s-a răspândit foarte mult în ultima perioadă.
Așadar, începând cu 1 iulie nu va mai fi nevoie să plătiți pentru serviciile prezentate mai jos.
În asistenţa medicală dentară se introduce un nou serviciu decontat – detartraj cu ultrasunete şi periaj profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.
Pe lista investigaţiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă şi tomografiile dentare CBCT.
În asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se introduc noi analize de laborator decontate.4
Se vor deconta noi servicii medicale de radiologie imagistică medicală şi medicină nucleară: mamografie cu tomosinteză unilaterală şi mamografie cu tomosinteză bilaterală (investigaţii ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de sân); mamografie digitală 2D; tomografie dentară CBCT mandibulară, maxilară, respectiv bimaxilară; ecografie musculoscheletală; ecografie cutanată; ecografie a aparatului urinar/genital masculin; ecocardiografie de efort; RMN şold – articulaţie coxo-femurală nativ şi cu substanţă de contrast; RMN whole-body;
limfoscintigrafie planară.
Se introduc, de asemenea, noi activităţi de transport sanitar neasistat.