News

Se dau 10 zile libere de la stat în APRILIE pentru toți românii sub această vârstă! S-a dat o nouă lege. Vine apoi o altă minivacanță pentru toată lumea

Se dau 10 zile libere de la stat în APRILIE pentru toți românii sub această vârstă S-a dat o nouă lege. Vine apoi o altă minivacanță pentru toată lumea

Anul acesta este special și asta pentru că atât creștinii catolici, cât și cei ortodocși vor sărbători Paștele în aceeași zi, pe 20 aprilie. Bugetarii vor avea liber trei zile, mai exact de pe 18 până pe 21 aprilie. Cei mai norocoși vor fi, însă elevii de până în 18 ani care vor avea o vacanță de zece zile, în care au timp să se relaxeze din plin.

Tot liberi vor fi și profesorii automat, începând cu 18 aprilie și până duminică, 27 aprilie. De luni, 28 aprilie, începe ultimul modul al anului școlar în curs. Pe 20 iunie va începe apoi vacanța de vară, care se va finaliza pe 7 septembrie.

În ceea ce-i privește pe angajații din sectorul public, aceștia vor mai avea dreptul la următoarele zile libere din acest an. În cazul în care vor lucra, trebuie să fie plătiți suplimentar. Trebuie precizat că și cei din privat pot beneficia de minivacanță, dar aici depinde mult de angajator. De asemenea, trebuie oferite recompense dacă se vine la muncă în zilele libere legale.

Ce zile libere legal mai sunt în 2025

1 mai – Ziua Muncii (joi);
1 iunie – Ziua Copilului (duminică);
8 iunie – prima zi de Rusalii (duminică);
9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni);
15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri);
30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);
1 decembrie – Ziua Națională a României (luni);
25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi);
26 decembrie – a doua zi de Crăciun (vineri);

Autoritățile au decis că și ziua de vineri, 2 mai 2025 trebuie  să fie liberă pentru angajații din sectorul public, fiind o punte  cu 1 mai, zi liberă declarată prin lege, respectiv Ziua Muncii.

Conform Hotărârii Guvernului, ziua lucrătoare din data de 2 mai se va recupera de către personalul din instituțiile și autoritățile publice prin prelungirea corespunzătoare a programului de lucru până la data de 31 mai 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități și instituții publice.

Ziua liberă nu se aplică personalului încadrat în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate