News

Schimbare majoră în legea pensiilor! Aceste perioade noi se vor adăuga la vechime în muncă. Cresc așadar pensiile pentru acești români

Schimbare majoră în legea pensiilor Aceste perioade noi se vor adăuga la vechime în muncă. Cresc așadar pensiile pentru acești români

Următorii români ar putea beneficia de vechime în plus. Este vorba despre un nou proiect legislativ, depus de parlamentari. Documentul urmărește să modifice anumite prevederi din noua lege a pensiilor.

Modificările vizează vechimea în muncă a acelor angajați cu contracte prin mandat. În cazul în care acest proiect va trece de Parlament, va fi schimbată legea pentru vechimea în muncă.

Inițiatorii proiectului spun și că astfel va fi eliminată discriminarea.

În momentul de față, în Codul Civil este prevăzut cadrul legal cu privire la acei angajați cu contract de mandat.

Potrivit legislației, mandatul este „contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant”.

De asemenea, contractul de mandat se încheie de către „societățile comerciale cu administratorii sau cu directorii cu atribuții delegate”.

„Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract individual de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului”, arată legislația în vigoare.

Legislația în vigoare specifică în mod clar faptul că acest tip de contract nu se ia în calcul la pensionare, când vine vorba de vechimea în muncă.

Proiectul depus recent vrea să modifice acest aspect

Totuși, proiectul depus recent vrea să modifice acest aspect. Documentul stabilește și ca cei care au fost angajați cu acest tip de contract să beneficieze de vechimea în muncă.

„O condiţie fundamentală pentru a face angajări în sistemul public este vechimea în muncă. Fără a avea recunoaşterea că activitatea unei director este vechime în muncă, această categorie de persoane nu va putea să fie angajată în sistemul public”, argumentează iniţiatorii proiectului.

Proiectul a fost depus recent în Senat, prima cameră decizională. Urmează să fie analizat în comisiile de specialitate.

După aceea, va fi votat și trimis către Camera Deputaților.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate