News

Probleme mari la Banca Transilvania! O altă bancă lider de piață revine în România! Va avea cele mai bune oferte

Probleme mari la Banca Transilvania O altă bancă lider de piață revine în România Va avea cele mai bune oferte

La scurt timp după ce și-a încheiat activitatea în România prin vânzarea filialelor către Banca Transilvania, OTP Bank își exprimă intenția de a reveni pe piața românească. Anunțul a fost făcut în cadrul Adunării Generale a Acționarilor desfășurată la Budapesta, de către președintele și directorul general al instituției financiare, Sándor Csányi.

Acesta a subliniat că OTP Bank a achiziționat de-a lungul timpului 26 de instituții financiare, dintre care 14 doar în ultimii zece ani, iar în prezent este lider de piață în cinci țări. Totodată, bilanțul total al băncii a atins 106 miliarde de euro la sfârșitul anului 2024, de trei ori mai mult decât în urmă cu un deceniu, ceea ce o plasează în categoria băncilor medii din Europa Centrală, scrie Hirado.

Strategia băncii prevede o eventuală revenire

În opinia conducerii OTP, retragerea de pe piața bancară din România a fost o decizie bună în perspectivă pe termen scurt și mediu. Totuși, strategia băncii prevede o eventuală revenire, de data aceasta cu o prezență mai amplă pe una dintre cele mai mari piețe bancare din regiune. Până atunci, se are în vedere lansarea unor servicii financiare cu acoperire transfrontalieră.

Reamintim că retragerea OTP Bank din România a fost oficializată în iulie 2024, atunci când Banca Transilvania a finalizat procesul de achiziție al instituției și al tuturor subsidiarelor acesteia din România. Acordul de achiziție fusese semnat în februarie 2024 de către BT și OTP Group. Printre entitățile preluate se numără OTP Leasing România, OTP Asset Management România, OTP Factoring România, OTP Consulting România, OTP Advisors România și Fundația OTP Bank România.

În etapa de achiziție, OTP Bank România a stârnit interesul mai multor instituții

Ca urmare a finalizării tranzacției, procesul de integrare al OTP Bank România și al celorlalte entități a fost demarat de către Banca Transilvania. Totodată, cardurile OTP Bank emise în România au fost dezactivate oficial la data de 2 martie 2025.

În etapa de achiziție, OTP Bank România a stârnit interesul mai multor instituții financiare. Pe lângă Banca Transilvania, și-au manifestat interesul grupul italian UniCredit SpA, precum și două instituții bancare din Austria: Raiffeisen Bank International AG și Erste Group Bank AG.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate