News

Ai cont deschis la aceste bănci din România? ANPC a descoperit nereguli mari. Românii primesc sumele înapoi. Printre ele și Raiffeisen Bank, dar și alte nume mari

Ai cont deschis la aceste bănci din România ANPC a descoperit nereguli mari. Românii primesc sumele înapoi. Printre ele și Raiffeisen Bank dar și alte nume mari

Dacă și tu ai cont deschis la aceste bănci din România, află că au fost descoperite nereguli mari, iar ANPC a aplicat și o serie de sancțiuni.

Este vorba despre mai multe bănci mari din România. Care e motivul pentru care instituțiile bancare au ajuns să fie sancționate? Se pare că acestea au acordat credite în franci elvețieni.

Pe de altă parte, băncile nu i-au informat pe consumatori cu privire la faptul că francul elvețian este o monedă care poartă un risc previzibil de apreciere. Astfel, cei mai dezavantajați ar fi fost clienții.

Comisarul ANPC Dumitru Manțu este cel care a acordat amenzi pentru băncile vizate de această analiză. Și mai mult de atât, acesta a găsit o soluție inedită, și anume aceea de calculare a ratelor la cursul istoric al francului elvețian în raport cu euro.

Greșeala făcută de unele dintre cele mai mari bănci din România

Practic, conform deciziei, ratele, care sunt exprimate în lei, scad cu câteva zeci de procente, iar consumatorii ar urma să beneficieze de rambursarea unor sume, în cazul în care măsurile sunt menținute de instanțe.

Care sunt însă băncile vizate? ANPC consideră că pentru BRD, First Bank, OTP Bank și Raiffeisen Bank, creditele în franci elvețieni au fost acordate cu încălcarea legislației de protecție a consumatorilor.

Având în vedere neregulile descoperite, OTP Bank, First Bank și Raiffeisen Bank au fost sancționate cu câte 220.000 de lei pentru încălcarea clor două prevederi, însă acestea au contestat contravențiile, așteptând să fie judecate pe fond.

„În cadrul tuturor contractelor nu este realizată informarea consumatorilor privind caracteristica esențială a francului elvețian (CHF) de monedă de refugiu, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, să înțeleagă funcționarea concretă a mecanismului financiar în cazul acestei monede, respectiv riscul previzibil al aprecierii acesteia în perioade de criză, de incertitudine pe piață și să evalueze astfel riscul consecințelor economice negative, potențial semnificative, al acestei proprietăți a monedei creditului asupra obligațiilor sale financiare pe toată durata contractului”, se arată în procesele verbale.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate