News

Informația momentului pentru toți cei care au acum centrale termice în apartament sau casă. Avertismentul venit de la Enel

Informația momentului pentru toți cei care au acum centrale termice în apartament sau casă. Avertismentul venit de la Enel

Centrala termică de apartament este prezentă în majoritatea locuințelor românilor. Deși sunt populare, nu mulți sunt cei care știu cum să aibă, într-adevăr, grijă de ele.

ENEL România a publicat pe Facebook un mesaj prin care îi sfătuiește pe românii cu centrale termice de apartament să nu se încreadă tot timpul în ceea ce văd pe internet.

Astfel, într-un clip de 22 de secunde, ENEL România demontează un mit care spune că centrala pe gaz trebuie verificată la fiecare cinci ani.

Potrivit furnizorului de energie electrică, verificarea tehnică a centralei pe gaz se realizează periodic, la cel mult doi ani.

Consecințe grave dacă nu verifici centrala termică

Neglijarea reviziei la centrala termică și a instalației de gaz poate avea consecințe grave, atât în ceea ce privește siguranța locuinței, cât și din punct de vedere financiar.

În conformitate cu normele de siguranță, proprietarii de instalații de gaz sunt obligați să efectueze revizii periodice pentru a se asigura că totul funcționează corect și în siguranță. Neglijarea acestui aspect poate atrage amenzi semnificative, cu valori între 2.000 și 25.000 de lei.

O altă consecință majoră a neglijării reviziilor periodice este reprezentată de posibilele pierderi de gaz. Instalația de gaz are un rol esențial în furnizarea energiei necesare încălzirii locuinței și a apei calde. Pierderile de gaz nu numai că cresc costurile, dar pot și cauza o funcționare ineficientă a întregului sistem.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate