În curând se va împlini un an de când Austria ne-a refuzat intrarea în spațiul Schengen. În toată această perioadă oficialii din această țară și-au menținut poziția, chiar dacă pe alocuri au avut și mesaje pozitive subliniind că România și Bulgaria au făcut mari progrese la capitolul granițe și migrație.
Cu toate acestea, Austria continuă să se opună aderării la spațiul Schengen, iar autoritățile din țara noastră vor să dea în judecată Viena din acest motiv. Austriecii susțin mai nou că ei nu au o problemă cu cele două țări, ci cu tot spațiul de circulație european și asta pentru că cererile de azil sunt mai numeroase ca niciodată.
Între timp, Germania și Franța și-au prezentat încă o dată pozițiile pe acest subiect. Ministrul de externe francez Catherine Colonna a exprimat întregul sprijin al țării sale pentru aderarea României la Schengen, în cadrul unei discuții avute luni, la Paris, cu ministrul Luminița Odobescu. Zilele trecute, și cancelarul german Olaf Scholz își exprima susținerea pentru aderarea României la Schengen.
În cadrul consultărilor cu ministrul Catherine Colonna, ministrul Luminița Odobescu a evidențiat importanța acordată de România consolidării și extinderii relației bilaterale de Parteneriat Strategic cu Franța.
Luminița Odobescu a subliniat aprecierea României pentru contribuția Franței la consolidarea Flancului Estic al NATO prin desfășurarea de efective militare și prin asumarea rolului de națiune-cadru pentru Grupul de luptă desfășurat în România. Ministrul Catherine Colonna a arătat că Franța va continua să sprijine România, având în vedere mizele de securitate la nivel european și rolul important jucat de România în contextul conflictului din Ucraina.
„În ceea ce privește agenda europeană, ministrul Luminița Odobescu a subliniat importanța menținerii unei implicări active și vocale din partea Franței în vederea identificării unei soluții care să conducă la adoptarea unei decizii pozitive cu privire la aderarea României la spațiul Schengen. Ministrul Catherine Colonna a exprimat întregul sprijin al Franței în vederea atingerii acestui obiectiv”, se arată într-un comunicat al MAE.