News

Comisia Europeană NU interzice centralele pe gaz. Ce prevede, de fapt, directiva

Comisia Europeană NU interzice centralele pe gaz. Ce prevede de fapt directiva

În spațiul public și pe rețelele sociale au reapărut informații eronate conform cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică instalarea și folosirea centralelor pe gaz.

Această interpretare greșită a determinat intervenția ministrului mediului, Diana Buzoianu, care a precizat că nu există nicio normă europeană care să impună interzicerea acestora.

De altfel, în aprilie anul trecut, Comisia Europeană a clarificat oficial că nu intenționează să interzică centralele pe gaz, nici măcar pentru clădirile care le au deja instalate.

UE stabilește reguli pentru reducerea emisiilor până în 2040

Confuzia a apărut din interpretarea greșită a Directivei privind performanța energetică a clădirilor, care a fost revizuită pentru a sprijini reducerea emisiilor de carbon. Potrivit documentului european, se prevede eliminarea treptată, până în 2040, a cazanelor și sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili.

Totuși, aceasta nu presupune interzicerea centralelor existente pe gaz, iar statele membre au libertatea de a implementa măsurile stabilite în funcție de specificul național.

Nu mai sunt permise subvențiile pentru instalarea de cazane autonome pe bază de combustibili fosili

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2025, nu mai sunt permise subvențiile pentru instalarea de cazane autonome pe bază de combustibili fosili. Directiva revizuită oferă statelor membre temeiul legal pentru a introduce cerințe privind emisiile de gaze cu efect de seră, tipul de combustibil folosit sau ponderea minimă de energie regenerabilă utilizată la încălzire.

În plus, fiecare țară trebuie să stabilească măsuri clare pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, în vederea renunțării complete la cazanele bazate pe acești combustibili până în 2040.

Definiția folosită în legislația europeană face referire la combustibilii solizi

Interpretarea eronată s-a bazat pe faptul că noțiunea de „combustibili fosili” include hidrocarburi precum cărbunele, petrolul și gazele naturale. Cu toate acestea, definiția folosită în legislația europeană, conform Regulamentului (UE) 2015/1189, face referire la combustibilii solizi, precum antracit, lignit, cocs și cărbune bituminos, fără a include gazele naturale în această categorie.

În decembrie 2023, Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord provizoriu pentru reducerea emisiilor și a consumului de energie în sectorul clădirilor. Printre măsurile prevăzute se numără:

  • Reducerea consumului mediu de energie primară al clădirilor rezidențiale cu 16% până în 2030 și cu 20-22% până în 2035, cu flexibilitate pentru circumstanțele naționale.
  • Renovarea clădirilor cu cele mai slabe performanțe, astfel încât cel puțin 55% din reducerea consumului să provină din aceste intervenții.
  • Îmbunătățirea treptată a clădirilor nerezidențiale prin standarde minime de performanță energetică, vizând renovarea a 16% dintre cele mai ineficiente până în 2030 și 26% până în 2033.
  • Stabilirea de măsuri pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili folosiți la încălzire și răcire, cu obiectivul eliminării complete până în 2040.

Noile norme modifică și standardele pentru clădirile noi

Noile norme modifică și standardele pentru clădirile noi: acestea vor trebui să aibă emisii zero din combustibili fosili începând cu 1 ianuarie 2028 pentru clădirile publice și din 2030 pentru toate celelalte clădiri noi. Sunt prevăzute și derogări pentru imobilele istorice sau casele de vacanță.

În plus, toate clădirile noi vor trebui proiectate astfel încât să permită instalarea de sisteme solare, iar pentru clădirile existente publice și nerezidențiale se va introduce obligația instalării treptate a panourilor solare, începând din 2027, dacă este fezabil din punct de vedere tehnic și economic.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate