Anul acesta au apărut tot mai mult, în piețe, vânzători care aduc în fața clienților roșii gigant. Acestea cântăresc peste un kilogram una, însă mulți se feresc de ele din mai multe motive. O dată pentru că sunt convinși că legumele care ajung atât de mari sunt tratate cu mai multe chimicale decât celelalte, iar de cealaltă parte sunt greu de consumat la o singură masă.
Totuși, specialiștii dau asigurări că aceste roșii gigant sunt la fel de sănătoase ca și celelalte, diferență făcând-o gustul, însă care este cu adevărat divin. Prețul lor este mai mare decât al celor normale. Mai exact dublu.
De exemplu, în multe locuri, un kilogram de roșii se vinde astăzi cu 6 lei. Ei bine, cele gigant ajung la 12 lei. Costul este mai mare și pentru că sunt mult mai sensibile decât celelalte. Semințele sunt foarte scumpe, iar culesul lor mult mai sofisticat.
„Semințele procurate sunt foarte scumpe, implică costuri suplimentare, o întreținere și mai adecvată, pentru că la un kilogram o singură tomată, trebuie să ai condiții foarte adecvate în solar, pentru că poți să pierzi toată recolta. Un kilogram de roșii-gigant este vândut în piețe cu 12 lei, aproape dublu față de un kilogram de roșii normale”, a declarat Valentin Priporeanu, directorul Direcției Agricole Gorj, la Digi24.
În acest județ sunt doar șase producători care cultivă roșii gigant, tocmai pentru că sunt atât de dificile. Clienții care le încearcă, însă aleg să cumpere din nou și asta datorită gustului special, care este mult mai bun decât al celor normale.
Mulți, însă le privesc cu neîncredere și sunt de părere că este vreo nouă invenție plină cu chimicale și că în niciun caz o roșie naturală nu ar putea să crească atât. Semințele se procură în special din Italia, dar au început să se dezvolte foarte bine și la noi, pe solurile roditoare din diferite zone ale țării.