Sunt probleme mari la PRO TV, după ce sezonul 4 al Survivor România este mult sub așteptări. Chiar dacă reușește cifre bune de audiență, emisiunea se află de multe ori pe locul 2, după America Express de pe Antena 1. O lovitură puternică ținând cont că în urmă cu un an reality show-ul, câștigat la final de Alex Delea, a dominat piață.
Echipa Faimoșilor din acest an părea destul de ofertantă din punct de vedere al audienței, doar că în mai puțin de o lună a fost efectiv decimată. Cei mai atrăgători bărbați din producție, Jorge și Sebastian Dobrincu s-au accidentat pe traseu și au fost eliminați din competiție din cauza problemelor medicale.
Jorge a căzut pe traseu ca secerat și a scurt timp a fost diagnosticat cu o afecțiune destul de gravă, boală în toată regula pentru că va fi nevoie de operație la genunchi pentru a reveni la forma de dinainte de Survivor România. Cei de la PRO TV au evitat să dea detalii, dar situația este destul de delicată.
Artistul a părăsit competiția cu ochii în lacrimi și spera să ajungă până la final. Același lucru s-a întâmplat și în cazul lui Sebastian Dobrincu, care la fel, a plecat plângând și în curând va fi operat.
Gheboasă a fost primul care și-a cerut plecarea după numai câteva zile petrecute în junglă. Acesta a spus că nu se poate adapta condițiilor din Republica Dominicană și a decis să renunțe la show cu toate că ar putea plăti penalizări pentru gestul său.