News

Banca Transilvania, mesaj extrem de important pentru toți clienții. Absolut toți românii sunt vizați. Trebuie să se știe această informație

Banca Transilvania mesaj extrem de important pentru toți clienții. Absolut toți românii sunt vizați. Trebuie să se știe această informație

Banca Transilvania a făcut un anunț important în ceea ce privește atât românii care sunt clienți ai băncii, cât și cei care nu sunt. Instituția bancară a spus ce ar urma să se întâmple cu consumul privat.

Banca Transilvania estimează o creștere a consumului privat cu 2,9% în 2023, urmată de o creștere substanțială de 4,8% în 2024 și 2025. Aceste previziuni se aliniază cu o rată medie estimată a inflației de 9,3% în acest an, pe baza indicelui armonizat al UE, și cu o inflație prognozată de 4,4% în 2024.

”Volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul s-a ajustat cu un ritm lunar de 3,7% în aprilie, conform Institutului Naţional de Statistică (INS). În dinamică an/an barometrul proxy al consumului privat (principala componentă a PIB) a scăzut cu 1,6%. A fost cea mai slabă dinamică din mai 2020 (din perioada primului val al pandemiei), evoluţie determinată de nivelul ridicat al inflaţiei (cu impact pentru venitul real disponibil al populaţiei) şi creşterea ratei şomajului (la maximul din noiembrie)”, a declarat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

Banca Transilvania spune că prețurile de consum ar putea crește cu ritmuri medii anuale

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), comerțul cu amănuntul a înregistrat o creștere anuală de 3,4% între ianuarie și aprilie 2023. În același timp, INS a raportat o scădere lunară de 3,47% a prețurilor de producție în cadrul sectorului industrial în luna aprilie, de la o lună la alta. Rata anuală a prețurilor de producție a înregistrat o încetinire, scăzând de la 13,6% în martie la 11,6% în aprilie, marcând cel mai scăzut nivel din mai 2021.

”Aceste evoluţii exprimă perspective de temperare pentru dinamica anuală a preţurilor de consum în trimestrele următoare, în convergenţă spre intervalul ţintit de banca centrală. În scenariul central BT preţurile de consum (pe indicele armonizat UE) ar putea creşte cu ritmuri medii anuale în decelerare de la 12,0% în 2022 la 9,3% în 2023, 4,4% în 2024, respectiv 3,7% în 2025”, a mai spus Andrei Rădulescu de la Banca Transilvania, scrie zf.ro.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate