News

Atenție pensionari! Am aflat detalii importante despre plata pensiilor pe luna februarie. Casa de Pensii, anunț extrem de important

Atenție pensionari Am aflat detalii importante despre plata pensiilor pe luna februarie. Casa de Pensii anunț extrem de important

Pensionarii din România trebuie să știe ce se întâmplă cu plata pensiilor. Fie că încasează pensia pe card, sau prin poștă, este esențial să nu intre în panică.

Plata pensiilor pentru luna februarie a început deja, însă nu toți pensionarii au ajuns să primească banii. Nu sunt probleme însă, iar sumele majorate vor intra în contul lor.

Depinde în primul rând de modalitatea în care au ales să primească pensiile. Astfel, cei care așteaptă pensia pe card trebuie să știe că s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp.

Astfel, dacă încasezi pensia pe card, banii ori intră pe 12 februarie, ori pe 13 februarie. Sunt și cazuri în care pensiile pot intra chiar pe 14 februarie, însă ceva mai rare.

Nu intrați însă în panică. Primiți pensiile majorate, chiar dacă poate fi vorba de mici întârzieri. Pensionarii care au optat însă pentru plata prin Poșta Română cel mai probabil au încasat deja banii.

Ce se întâmplă cu banii pentru pensii

Iar același lucru e valabil și la pensiile din luna martie. Astfel, nu vă faceți griji și așteptați. Chiar șeful de la Casa de Pensii anunța încă de acum câteva zile că nu vor exista probleme.

„Eu vreau să vă spun că în sistemul public, pensiile pe luna ianuarie au fost integral achitate. Suntem în plin proces de achitare a pensiilor pe luna februarie. Vreau să vă spun că deja 90% din suma pentru Compania Națională de Poștă a fost deja achitată către Compania Națională Poșta Română.

Mâine facem și ultimul virament de 10% către Compania Națională de Poșta Română și tot mâine facem viramentul pentru toți beneficiarii care au optat ca modalitate de plată prin bancă, prin cont bancar.

Urmează ca băncile, ulterior, luni să alimenteze deja conturile pensionarilor care au optat pentru această modalitate de plată.
Vreau să vă spun că nu sunt probleme, suntem în grafic cu toate plățile către beneficiarii noștri pensionari”, a anunţat preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN, la începutul acestei luni.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate