News

Atenție pensionari! Se schimbă vârsta de pensionare, dar și modul de calcul al pensiilor! Ce se va întâmpla de la 1 septembrie, de fapt. Anunț oficial

Atenție pensionari Se schimbă vârsta de pensionare dar și modul de calcul al pensiilor Ce se va întâmpla de la 1 septembrie de fapt. Anunț oficial

Atenție pensionari, pentru că anul 2024 este anul surprizelor. Vârsta de pensionare, majorarea pensiilor și nu numai, acestea sunt în prim plan anul acesta.

După cum știm deja, sistemul de pensii publice din România este reglementat începând cu anul 2024, printr-o nouă lege. O mare parte dintre prevederile ei s-au aplicat deja de la 1 ianuarie 2024.

Pe de altă parte, de la 1 septembrie 2024 urmează și alte prevederi să fie aplicate. Iar unele dintre el vizează chiar vârsta de pensionare. Ce trebuie să știe seniorii?

Pentru cei care au uitat deja, noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Vârsta de pensionare însă, va fi aceeași atât pentru femei cât și pentru bărbați. Dacă până acum femeile ieșeau mai devreme la pensie, acum lucrurile se schimbă.

Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare în 2024

A fost introdusă gradual creșterea vârstei de pensionare, astfel că atât femeile cât și bărbați ies la pensie la 65 de ani. În ceea ce privește  stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, acesta va fi de 15 ani.

Pentru cei care nu știu ce se va întâmpla în 2024 cu pensiile, iată ce spune, de fapt legea. Sunt mai multe lucruri care se vor schimba și care pot afecta ieșirea la pensie a viitorilor beneficiari.

„- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;

– stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;

– stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;

– reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare;

– stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;

– normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035;

– acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni;

– luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții”, arată actul normativ.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate