Piața asigurărilor din România a fost puternic zguduită în ultimii doi ani, după ce doi dintre liderii de piață au dat faliment. Este vorba mai întâi de City Insurance, iar acum recent de Euroins. ASF a asistat fără să facă mai nimic la acest dezastru, deși salariilor funcționarilor de acolo sunt astronomici.
Păgubiții sunt ca de fiecare dată cetățenii, care nu prea mai reușesc să-și recupereze banii pierduți. Atunci când alegeți o poliță auto RCA este bine să luați în calcul riscul că orice companie poate ajunge la faliment, indiferent dacă este sau nu lider de piață.
După ce Euroins a fost eliminată de pe piață, Groupama a ajuns pe locul 1 în topul asiguratorilor, iar momentan nu se anunță probleme. Însă nu compania franceză oferă cele mai ieftine polițe în prezent.
Mai nou, șoferii își pot cumpăra polița RCA și de pe eMAG, acolo unde sunt prezenți mai mulți asiguratori.
În timp ce majoritatea companiilor cer, pentru o asigurare auto RCA pe o perioadă de 6 luni, tarife ce trec de 600 de lei, Helllas Direct oferea în luna martie de exemplu o astfel de poliță, pentru aceeași perioadă, la 376,76 lei.
Dacă ne uităm la polițele pe o perioadă de 12 luni, acestea trec, de cele mai multe ori de 800 de lei, dar nu și în cazul Hellas Direct. Compania oferă o astfel de asigurare auto la prețul de 627,94 de lei.
Compania Hellas Direct a apărut pe piață în toamna anului 2022, ea făcând parte din grupul Autonom. Grupul se ocupă cu închirieri mașini, dar și cu servicii de leasing.