Legea pensiilor în România este o poveste fără sfârșit. În primul rând sunt foarte multe inechități în sistem, iar asta i-a uimit chiar și pe reprezentanții Comisiei Europene, care au impus rezolvarea acestor probleme sau nu ne acordă banii din PNRR. Deși sunt mulți români care au muncit o viață, la final se trezesc fără pensii.
Asta se întâmplă pentru că sau au luat bani la negru și nu au cotizat la stat sau angajatorul nu le-a plătit contribuțiile, așa cum prevede legea. Dacă nu îndepliniți stagiul minim de cotizare sau nu aveți limită de vârstă, puteți cumpăra vechime în muncă. Asta ajută și la creșterea pensiei la fianl de carieră.
Dacă vreți să luați o pensie mai mare sau pur și simplu să ajungeți la stagiul minim de cotizare, trebuie să știți că puteți cumpăra vechime în muncă de la Casa de Pensii pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.
Asta s-a introdus prin OUG 163/2020, care ulterior a fost modificată prin legea 168/2021.
Conform legii, plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023.
În situația în care la data de 31 august 2023 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.
Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială și efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.
Așa cum am explicat mai sus, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Având în vedere că salariul minim a urcat la 3.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2023, cota urcă la 750 lei, de la 638 de lei în 2020.
Adică, dacă cineva vrea să cumpere 1 an, atunci va trebui să plătească 9.000 de lei.