Alegerile prezidențiale se apropie cu pași repezi, iar Klaus Iohannis va deveni un simplu cetățean. Rămâne de văzut dacă cei din PNL îl vor accepta ca lideri și-l vor sprijini să-și îndeplinească marele său vis: o carieră internațională. Până atunci știm deja câteva nume care vor intra în lupta pentru scaunul de la Cotroceni.
Nicoale Ciucă a început campania încă de la locale, când a împânzit țara cu panouri care-l are pe el în prim plan alături de solganul Un ostaș în fruntea țării. Analiștii politici îi dau puține șanse chiar și pentru turul doi.
Elena Lasconi va candida pentru USR, iar George Simion pentru AUR. Acesta din urmă are mesaje electorale extrem de mincinoase, iar mai nou înscrie oameni și le ia banii pentru a le da case și apartamente la prețuri mici în cazul în care câștigă alegerile.
Marea întrebare vine din zona de stânga. Mircea Geoană va candida, dar nu are un partid în spate. Acesta spera ca PSD să-l susțină, însă Marcel Ciolacu tocmai l-a atacat vehement în cadrul unui interviu oferit lui Victor Ciutacu la RTV.
„Nu si-a exprimat dorinta (n.r. legat de candidură lui Mircea Geaonă la prezindețiale din partea PSD). El a fost presedintele partidului, a fost si exclus de doua ori, a avut o viata tumultoasa. Daca vreti parerea mea, Mircea Geoana sigur va candida. Foarte multi romani au avut functii in afara tarii si as vrea mult mai multi. Hai sa vedem ce a facut, cu ce a ajutat tara. Eu nu imi fac bilantul? Am spus ce am facut dupa fiecare vizita in strainatate. Domnule, de ce ai mers in Ucraina? De ce ai fost in Germania? Nu e normal sa ma intrebati?”, a spus Marcel Ciolacu în direct la România TV.
Declarațiile lui Marcel Ciolacu arată clar că acesta se visează președinte și probabil el va fi candidatul social democraților. Lupta va fi mai strânsă decât mandatul trecut, când Klaus Iohannis și-a lăsat un culoar liber.
„Asta este abordarea pe care mi-as dori-o eu. Eu am vorbit cu domnul Geoana doar institutional, dar nu am avut niciodata o discutie despre candidatura la prezidentiale. E posibil sa o am, e ceva normal. Eu chiar sunt un om deschis. Daca avem un proiect pentru tara, daca gandim la fel, avem aceleasi principii, nu am probleme, vorbim despre solutii.”, a mai spus Marcel Ciolacu.
„PSD este in continuare cel mai mare partid din Romania. E normal sa fie candidatul PSD pe primul loc. Ce ma bucura este ca acest an de guvernare nu a dus la o erodare a PSD in sondaje, asa ca inseamna ca nu am facut rau. PSD si PNL au in continuare 50% iar coalitia este legitima in fata electoratului. In Franta a existat un vor care a aratat ca guvernarea nu este legitima. Astea sunt regulile democratiei.”, a insistat președintele PSD.