Klaus Iohannis mai are puțin timp de petrecut la Cotroceni și cu toate că a încercat din răsputeri să-și găsească un loc la nivel internațional, toate strategiile lui au dat greș. Acesta nu a fost susținut pentru șefia NATO și nici pentru vreo funcție în instituțiile UE. Așa că probabil va încerca să revină la cârma PNL.
Klaus Iohannis speră ca favoritul lui, Nicolae Ciucă să-i fie urmaș, însă șansele par destul de mici pentru generalul care a fost timp de doi ani și premier al României. Acesta și-a anunțat candidatura încă din SUA, iar prietenul lui, Marcel Ciolacu chiar l-a ironizat, semn că povestea de dragoste dintre PNL și PSD a luat sfârșit.
Tot din SUA și-a anunțat intenția de a candidat la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (turul II) și Mircea Geoană. Acesta își încheie mandatul de secretar adjunct al NATO și pare să aibă un culoar foarte bun spre scaunul lui Klaus Iohannis.
Pentru a avea șanse maxime la victorie, ar trebui să fie susținut de PSD și aici se pare că este o problemă. Marcel Ciolacu vrea și el să candideze, așa că probabil vom avea o luptă puternică între mai mulți candidați.
În urmă cu cinci ani, Klaus Iohannis nu a avut practic adversar. El a ajuns în turul II cu Viorica Dăncilă, iar românii au simțit că sunt efectiv batjocoriți.
În 2024 sunt deja multe nume pe tapet. George Simion a început deja campania și reprezintă AUR, iar Elena Lasconi bifează și ea tot mai multe puncte de imaginea pentru USR.
Așadar numărul candidaților la președinția României este destul de mare, ceea ce face ca lupta pentru fotoliul lui Klaus Iohannis să fie mai strânsă ca niciodată.