PSD și PNL reușiseră să bată palma pentru a susține o candidatură unică: pe medicul Cătălin Cârstoiu, un necunoscut când vine vorba de politică, deși acesta a avut mereu conexiuni la vârf. Nu trebuie uitat că el este finul fostului președinte al României, Traian Băsescu.
Într-un final, Cârstoiu a fost obligat să se retragă, mai ales că el nu avea deloc susținere nici de la filialele cu care ar fi trebuit să contruiască în detaliu campania electorală. Astfel au intrat în cursă Gabriela Firea din partea PSD și Sebastian Burduja din partea PNL.
În prezent, Nicușor Dan stă cel mai bine în sondaje, fiind urmat de Piedone, care dacă s-ar retrage i-ar lăsa un culoar perfect Gabrielei Firea. Traian Băsescu susține că Marcel Ciolacu ar fi negociat cu acesta pentru a rămâne în cursa electorală.â
Motivul este unul legat de putere. Dacă ar câștiga Gabriela Firea primăria, atunci aceasta ar puterea deveni președintele PSD, mai ales că există mulți care o susțin. Deși încă se mai crede că Piedone se va retrage pe ultima sută, acesta a spus clar la România TV că va candida și chiar este încrezător că va câștiga.
”Nu vreau să dau nume, dar eu am spus clar că din cursă nu mă retrag. Din folclor e foarte ușor să vorbești despre Piedone? Dar ai vorbit cu el, l-ai cunoscut, ai văzut ce e în capul lui? Că e interlop, e agramat, e ce vor ei. Lasă, domne, oamenii să decidă. Un primar nu trebuie să fie matematician, să aibă 17 școli. Vorbim de Administrație, credeți că eu sunt singur? Am făcut așa, totul, după capul meu? Eu sunt așa de 25 de ani, nu sunt de ieri, nu mă poate schimba nimeni. Important e ce se vede în spatele meu, e vizibil în două sectoare.
Oamenii ăia din Sectorul 4 ieșeau de nebuni? I-am hipnotizat pe toți? Putem purta discuții civilizate, dar în clipa în care mă jignești eu ce să fac, să râd? E adevărat, în Biblie scrie să întorci și obrazul celălalt. Lăsăm urna pe data de 9 să stabilească. Așa nu mi-a dat nimeni nicio șansă nici la Sectorul 5. Și am ieșit primarul Sectorului 5. În sondaje sunt pe primul loc, apoi ajung pe 2, după pe 3 și așa mai departe”, a precizat Piedone.
Întrebat despre afirmațiile lui Traian Băsescu cum că Ciolacu face jocuri să o scoată din cursă pe Gabriela Firea, Piedone a spus: ”Îi doresc multă sănătate lui Traian Băsescu, am înțeles că e ușor bolnav. A fost președintele României, jocuri cred că a făcut el. Eu n-am făcut jocuri politice, a făcut el la vremea respectivă. A te bate cu trecutul înseamnă să-ți arzi prezentul. Nu mă uit în trecut”.