Lovitură pentru românii care au case, terenuri, sau apartamente proprietate personală. Cei mai dezavantajați vor fi cei care locuiesc în aceste orașe.
Anul 2025 aduce o mulțime de schimbări, iar mare parte dintre ele s-ar putea să nu fie privite cu ochi buni de mulți români. Spre exemplu, anul acesta cresc taxele și impozitele.
Pe lângă asta, de anul viitor intră în vigoare și RO e-Proprietatea. Pentru cei care nu știu că, sistemul ar urma să utilizeze o bază de date centralizată, colectată de la mai multe instituții. Aici avem inclusiv Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dar și Birourile notariale, inclusiv Autoritățile locale.
Având în vedere informațiile obținute de la cele trei instituții, RO e-Proprietatea ar urma să genereze valorile de piață pentru fiecare proprietate, în funcție de localitate și caracteristicile individuale ale imobilelor.
Ce înseamnă asta pentru cei care au case terenuri ori apartamente proprietate personală? Că deși unele persoane vor să ceară mai mult pe anumite locuințe, s-ar putea să nu facă asta.
Dincolo de asta, noul sistem schimbă și actualele standarde utilizate de notari, având drept scop creșterea transparenței și ajustarea impozitelor la valoarea reală a proprietăților.
„Valoarea proprietăților se va stabili în funcție de valorile de piață. Nu se vor folosi standardele notarilor. Ministerul va colecta baza de date de la cadastru, notari, de la autoritățile locale. Pe baza acestor informații, la nivelul fiecărei localități, prin sistemul informatic vor fi furnizate valorile de piață ale proprietăților. Este o transformare de profunzime pentru impozitarea proprietăților”, a explicat Marcel Boloș la un moment dat.
Cei mai afectați ar putea fi românii cu proprietăți în București, dar și în orașe mari precum Cluj sau Timișoara. Mai exact, în cazul lor valoarea proprietăților s-ar putea să nu fie cea la care se așteptau.
Asta înseamnă că cei care vor să vândă un apartament sau o casă s-ar putea să nu primească suma pe care și-o doresc. Totodată, vor mai avea loc și alte modificări importante. După cum spuneam însă, persoanele din orașe mari o să resimtă efectul RO e-Proprietatea odată cu implementarea sa.