News

Vine prăpădul pentru milioane de români! S-a decis un nou prag de impozitare al pensiilor. Va intra în vigoare în curând

Vine prăpădul pentru milioane de români S-a decis un nou prag de impozitare al pensiilor. Va intra în vigoare în curând

În contextul creșterii pensiilor de la 1 septembrie, Directorul Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a fost întrebat despre eventualele modificări privind pragul de impozitare.

Acesta a subliniat că decizia finală aparține Guvernului, dar a recunoscut necesitatea ajustării acestui prag în funcție de majorările recente ale pensiilor. Noul prag de impozitare urmează să se aplice pensiilor care depășesc suma de 3000 de lei.

„Păi, ca să putem să luăm în calcul ce spuneți dvs, și e normal și firesc să se întâmple pentru că pensiile în ultima perioadă au avut nenumărate indexări și majorări și e normal să creștem și pragul acesta de impozitare, dar acest lucru trebuie să se concretizeze printr-un act normativ asumat de Guvern. Când vom avea acest act normativ publicat în Monitorul Oficial, bineînțeles că e obligatoriu și va trebui, într-adevăr, să ținem cont de el”, a declarat Daniel Baciu.

Creșterea pragului de impozitare la 3000 de lei

Daniel Baciu a confirmat că se ia în considerare majorarea pragului de impozitare de la 2000 la 3000 de lei.

„Calculatorul știe din formula de calcul, în loc de 2.000 se ridică la 3.000 și calculează impozitul la toate care trec de 3.000, și nu la care trec peste 2.000”. 

Deciziile de recalculare conform OUG 89/2024

Ordonanța de Urgență 89/2024 reglementează modul în care cei aproape cinci milioane de pensionari, ale căror pensii au trecut de etapa de evaluare, vor primi deciziile de recalculare. În conformitate cu Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, casele teritoriale de pensii vor emite aceste decizii, care vor fi apoi transmise către Poșta Română pentru livrarea la domiciliul beneficiarilor.

Pentru livrările pe teritoriul național, plicurile ce conțin deciziile de recalculare a pensiilor vor fi transmise de poștași direct beneficiarilor. Beneficiarii vor semna pentru ele. În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți acasă, aceștia vor primi o înștiințare în cutia poștală și vor putea ridica decizia de la oficiul poștal de care aparțin.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate