Piața polițelor de asigurare auto RCA a suferit un șoc în urmă cu ceva timp, după anunțul falimentului Euroins. Prețul polițelor a crescut, iar oamenii le caută pe cele mai ieftine.
La o primă vedere, am putea avea impresia că prețurile polițelor auto RCA ar putea avea legătură cu județele din România, dar și cu numărul de accidente. Totuși, simulatorul RCA online de pe site-ul RCA.RO arată că situația diferă.
De exemplu, pentru o mașină Dacia Duster, care are un proprietar de 45 de ani, și o clasă de bonus-malus B0, asigurare pentru 12 luni este de 1110,1 lei în București. Capitala este orașul cu cele mai dese accidente rutiere.
Ceea ce este cu adevărat surpinzător este faptul că o poliță auto de 1110,1 lei, pentru aceeași mașină, regăsim și în Satu Mare sau Tulcea, ambele județe având un număr mult mai scăzut de accidente rutiere.
Simulatorul RCA a arătat, de asemenea, că cea mai ieftină poliță auto se găsește la Miercurea Ciuc. Aceasta este în valoare de 978,49 lei.
Așadar, asiguratorii nu iau deloc în calcul județul sau numărul de accidente din zona respectivă, ci felul mașinii.
Pentru un Ferrari, de exemplu, un român ar trebui să plătească 3079, 78 lei pentru o asigurare de 12 luni.
Prețul diferă și în funcție de vârsta posesorului autoturismului. Dacă în loc de o persoană de 45 de ani ar fi o persoană de 20 de ani, atunci se va plăti suma de 2331,77 lei drept asigurare pentru un Duster, pe o perioadă de 12 luni.