Maria Sharapova a fost în trecut nu doar cea mai bună jucătoare de tenis din lume, dar și cea mai mediatizată datorită modului în care arată. Rusoaica a locuit și s-a antrenat practic întreaga viață în SUA, dar a ales să-și reprezinte țara natală în turnee.
În anul 2016, Maria Sharapova a fost suspendată pentru dopaj, iar 15 luni mai târziu a revenit pe teren, dar într-o formă mult mai slabă decât cea din trecut. Nu a mai trecut mult timp și s-a retras din activitate.
În prezent, aceasta are o relație stabilă cu omului de afaceri britanic Alexander Gilkes, căruia i-a dăruit și un copil, pe Theodore. Așadar Maria Sharapova a devenit mamă la 36 de ani, dar continuă să arate perfect.
Ea a și dat un sfat tuturor femeilor din lume, indiferent dacă sunt mame sau vor să devină mame. Poate fi considerat un truc pentru o viață armonioasă cu tine însăți.
„Multă lume crede că e doar despre bebe, dar pentru ca el să se simtă cel mai bine, dar trebuie să ai și tu grijă de tine. Prima dată ca mamă e foarte ușor să uiți de tine.
Fii blândă cu tine! Când trebuie să ai grijă de cineva, cred că faci o treabă mai bună atunci când te îngrijești și pe tine. Uneori îmi mai flexez bicepșii, nu e cine știe ce, dar măcar fac mișcare.
Cu cât te simți mai tânără și în formă, cu cât mintea și corpul sunt cum trebuie, cu atât mai mult vei proiecta asta și asupra celor din jur”, a spus Sharapova, conform Sports Skeeda.