Țările din UE care NU mai vor să dea bani Ucrainei. Nu este vorba doar despre Ungaria, Slovacia sau Cehia. Ce înseamnă asta pentru România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google!

La mai bine de trei ani de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, apar la suprafaţă fisuri semnificative în solidaritatea financiară a Uniunea Europeană (UE).

Mai multe state-membră îşi manifestă reticenţa faţă de planurile de finanţare masivă pentru Kiev, ceea ce pune sub semnul întrebării angajamentul comun al blocului de a susţine războiul. În acest context, România se află într-o poziţie nu doar delicată, ci cu implicaţii strategice directe.

Cine refuză şi de ce

Unele state membre ale UE ridică mâna şi spun „stop” la ideea de a continua sau de a mări finanţarea militară, economică şi umanitară pentru Ucraina. De pildă, o coaliţie formată din ­Italia, Spania, Portugalia şi Ungaria a semnalat opoziţie faţă de un pachet de 20 miliarde € sau chiar poate 40 miliarde € pentru sprijin militar destinat Ucrainei.

De asemenea, Ungaria blochează prin veto eliberarea unor fonduri din instrumentul militar european, ceea ce a generat frustrare la Bruxelles.

Motivaţiile diferă: constrângeri bugetare, costuri interne din ce în ce mai vizibile, îndoieli în rândul electoratului privind implicarea pe termen lung într-un război de lungă durată, dar şi calcul de echilibru geopolitic — state mai distanţate de linia de front cu Rusia manifestând o pragmatizare mai mare.

Rezultatul: planuri ambiţioase de susţinere a Ucrainei au rămas în mare parte la stadiul de propunere, fără consens general. De exemplu, strategia Kaja Kallas de 40 miliarde € pentru asistenţă militară s-a blocat din cauza lipsei de unanimitate.

Impactul asupra mecanismelor UE de sprijin

Blocajele provoacă efecte concrete. Fondul european de pace – European Peace Facility (EPF) – a rămas subfinanţat din cauza opoziţiei unuia dintre membri, ceea ce împiedică demararea unor tranşe importante.

De asemenea, din documente reiese că executarea ajutoarelor către Ucraina a fost mai modestă decât se promisese.

Pe de altă parte, spre binele stabilitatii, UE a demarat şi instrumente de sprijin economic şi reconstrucţie a Ucrainei – de exemplu, Ukraine Facility, care prevede până la 50 miliarde € în perioada 2024-2027 pentru reconstrucţie şi reforme.

Dar între „prevăzut” şi „realizat” există un decalaj. Lipsa de coeziune reduce eficienţa răspunsului european la criză, ceea ce oferă Moscovei spaţiu de manevră.

Conform mai multor surse de presă, premierul Ungariei, Viktor Orbán, îşi propune să creeze în cadrul Uniunea Europeană o alianţă informală formată din Ungaria, Cehia şi Slovacia, ce ar putea coordona poziţii sceptice faţă de continuarea sprijinului economic, militar şi politic pentru Ucraina.

Un articol publicat azi, 28 octombrie 2025 indică faptul că Ungaria încearcă să reia o versiune restrânsă a grupului Grupul de la Visegrád – dar fără Polonia, concentrând-se pe trei state (Ungaria, Cehia, Slovacia).

Ce înseamnă pentru România

Pentru România, implicată direct în vecinătatea Ucrainei şi parte a flancului estic al NATO, aceste evoluţii creează atât riscuri, cât şi oportunităţi.

Riscuri:

O eroziune a sprijinului european pentru Ucraina ar putea creşte presiunea asupra României în ce priveşte refugiatii, costurile logistice, protecţia frontierelor şi ameninţările de securitate: România are graniţă comună cu Ucraina şi joacă rol de hub pentru transit.

Dacă UE slăbeşte coeziunea, Bucureştiul riscă să se trezească singur într-o zonă sensibilă geopolitic, ceea ce ar putea reduce influenţa României în deciziile strategice europene privind regiunea.

Oportunităţi:

România participă la iniţiative economice-financiare legate de Ucraina: de exemplu, a aderat la mecanismul de garanţii pentru exporturi către Ucraina în cadrul InvestEU Ukraine Export Credit Guarantee Facility, cu alocare de 43,75 milioane € pentru companiile româneşti care exportă către Ucraina.

De asemenea, România şi Ucraina au semnat acorduri de cooperare în domeniul apărării, România angajându-se să sprijine reconstrucţia forţelor ucrainene şi să faciliteze tranzitul logistic.

În interiorul UE, cereri precum cele formulate de europarlamentarul Victor Negrescu privind prioritizarea statelor de la frontieră – inclusiv România – în fondurile de apărare sunt în curs.

Poziţia publică:

Chiar dacă România nu are consemnate declaraţii oficiale de retragere din sprijinul Ucrainei, datele arată că nivelul contribuţiilor româneşti este relativ modest — între februarie 2022 şi iunie 2025, România ar fi acordat aproximativ 1,5 miliarde € (aproximativ 0,6% din PIB-ul estimat pe 2021) pentru sprijin militar, umanitar şi financiar către Ucraina.

De asemenea, sondaje europene arată că susţinerea populaţiei române pentru ajutoare militare sau financiare către Ucraina rămâne sub media UE.

 Ce urmează?

Având în vedere tensiunile din UE privind sprijinul pentru Ucraina, România ar putea adopta una dintre următoarele linii de acţiune:

Să continue un rol activ de sprijin, dar mai mult logistic şi economic decât financiar direct masiv, orientându-se spre facilitarea reconstrucţiei Ucrainei şi obţinerea de beneficii strategice (infrastructură, exporturi, şantier de producţie etc).

Să profite de statutul de stat-graniţă pentru a negocia la Bruxelles condiţii mai favorabile sau prioritizări în fondurile europene de apărare şi reconstrucţie.

Să adopte o poziţie de echilibru, sprijinind Ucraina dar fără angajamente financiare majore care să pună presiune asupra bugetului intern — ceea ce pare aliniat cu realitatea curentă.

În cazul în care opozitia în UE câştigă teren, România ar putea fi nevoită să îşi intensifice cooperarea bilaterală (cu Ucraina, Statele Unite, NATO) pentru a compensa eventualele scăderi ale sprijinului european.

Criza sprijinului pentru Ucraina în UE nu este doar o chestiune de decizii financiare – este un test al coeziunii europene, al credibilităţii occidentale şi al stabilităţii flancului estic al blocului. Pentru România, perioada care urmează este una de manevră strategică: de o parte, este aproape de „front”, de cealaltă – are nevoie de sustenabilitate internă şi de beneficii concrete pentru cetăţeni.

Sprijinul continuu pentru Ucraina poate fi compatibil cu interesele României, dar câţiva parametri devin esenţiali: claritatea asupra costurilor, transparenţa ajutoarelor, negocierea de contraprese/beneficii şi adaptarea la noile realităţi europene. Dacă UE îşi slăbeşte angajamentul, România ar trebui să fie pregătită să îşi asume un rol mai independent sau în colaborare directă cu alţi actori atlantişti.