În contextul creșterii riscurilor la nivel global, inclusiv al amenințărilor cibernetice și al posibilelor pene de curent care ar putea paraliza sistemele de plată electronice, autoritățile europene și experții financiari recomandă cetățenilor să revină, parțial, la banii lichizi.
Românii sunt și ei sfătuiți să aibă sume de numerar la îndemână, păstrate în siguranță, pentru a putea face față unor situații de urgență, precum un blackout sau alte crize majore.
Banca centrală a Olandei a stabilit o recomandare concretă: fiecare adult ar trebui să aibă 70 de euro în numerar, iar fiecare copil 30 de euro.
Aceste sume ar acoperi nevoile imediate ale unei familii în cazul în care sistemele digitale de plată devin indisponibile temporar. Același prag a fost luat în calcul și de economiști, care au oferit o formulă simplă pentru calcularea necesarului de cash în funcție de numărul membrilor unei familii.
În paralel, Comisia Europeană a publicat un plan de pregătire în caz de urgență, care le recomandă cetățenilor să își asigure provizii alimentare pentru cel puțin trei zile, astfel încât să poată gestiona situații precum conflicte armate sau dezastre naturale. Acest plan vine în completarea recomandărilor privind numerarul, ambele făcând parte dintr-o strategie mai amplă de întărire a rezilienței populației în fața amenințărilor.
Și în România, numerarul continuă să joace un rol important în comportamentul financiar al cetățenilor. Un sondaj recent realizat de FDIC a relevat că 36% dintre românii care nu au conturi bancare au declarat că nu au deloc încredere în bănci.
Alte motive invocate sunt preocupările legate de securitatea cibernetică și protejarea datelor personale, într-un context în care sistemul bancar este tot mai expus atacurilor informatice.
Un expert de la Northbrook Financial subliniază că este prudent ca orice familie să dețină o sumă mică, dar rezonabilă de bani cash, disponibilă imediat.
Suma recomandată ar trebui să poată acoperi strictul necesar pentru o perioadă de până la două luni, incluzând cheltuieli esențiale precum chiria sau ratele pentru locuință, alimente de bază, combustibil, apă, baterii și alte produse indispensabile în caz de urgență.
„O sumă mică, dar rezonabilă de bani ar trebui păstrată la îndemână în orice moment. O sumă de numerar suficientă pentru a acoperi strictul necesar timp de două luni ar putea fi o bază rezonabilă.
Această sumă lunară poate fi mai mică decât sumele lunare utilizate pentru a calcula un fond tradițional de urgență, deoarece va putea acoperi strictul necesar în fața unei situații de urgență.
Aici intră o plată minimă pentru locuință, alimente de bază, baterii, apă, benzină și alte necesități”, a spus expertul.