Chiar dacă a încercat să țină secret faptul că a rămas fără permis de conducere, Smiley nu a mai putut evita întrebările jurnaliștilor, după ce un site de știri din Tulcea a publicat informația. La scurt timp după ce a încălcat legea, a și apărut o știre pe acest subiect în publicația Tulcea Noastră.
Așadar Smiley a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins gonind cu bolidul său pe drumul Agighiol – Tulcea. Acesta a depășit viteza legală, de 25 km la oră și a fost imediat oprit de polițiști. Artistul a fost testat antidrog și cu toate că testu a ieșit negativ, tot a rămas fără permis.
Unii pot scăpa și doar cu amendă și avertisment. Nu a fost cazul de data aceasta. Smiley va rămâne pieton pentru 90 de zile, iar Gina Pistol nu vrea să facă declarații pe acest subiect. De altfel, ea probabil va conduce mașina familiei de acum înainte.
„Am fost testat antidrog de către Poliția Română care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieșit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depășit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, așa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând, pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli și în necesitatea respectării lor, ceea ce vă îndemn pe toți să faceți pentru siguranța, normalitatea și liniștea noastră a tuturor”, a spus Smiley, potrivit ciao.ro.
Artistul a trebuit să lase permisul de conducere pentru următoarele 90 de zile în custodia poliţiştilor tulceni. Pedeapsa de 90 de zile de suspendare poate fi diminuată cu o treime dacă Smiley va susține încă o dată examenul de permis de conducere. Mai exact, el ar putea redeveni șofer în 60 de zile, dacă trece cu brio de test.