Pe 14 august, Simona Halep va fi scoasă din clasamentul WTA pentru că va pierde practic toate punctele acumulate. Tot în august se va împlini un an de când a jucat ultimul meci oficial. Din păcate, fostul lider mondial nu și-a aflat nici acum verdictul în cazul de dopaj, dar pronisticurile specialiștilor sunt din ce în ce mai pesimiste.
Majoritatea cred că Simona Halep va primi minim doi ani de suspendare, iar apoi va putea face apel la Tribunalul de la Lausanne, unde pedeapsa ar trebui să fie redusă la jumătate. Asta dacă procesul ar fi unul normal, însă nimic din ce s-a întâmplat în acest caz nu s-a mai întâmplat în trecut.
De exemplu, Maria Sharapova a fost judecată și a primit și verdictul în doar patru luni de când chiar ea a anunțat că va fi suspendată pentru că a luat Meldonium, o substanță interzisă în tenis.
Simona Halep își dorește foarte mult să joace la US Open, turneu care începe la final de august, dar șansele ca ea să rămână pe lista de start sunt din ce în ce mai mici. ITIA pune presiune pentru suspendare, iar judecătorii întârzie enorm decizia.
Românca era convinsă că va afla opinia magistraților la două săptămâni de la audierea ei, așa cum prevede legea, doar că sunt unele situații excepționale când se poate prelungi termenul. Iar aceast caz este catalogat ca fiind unul extrem de special.
Surse au dezvăluit pentru News18.ro că Simona Halep este devastată și că deși apare zâmbind de multe ori, ea suferă enorm că nu poate intra pe terenul de tenis pentru a dovedi că performanțele ei nu s-au datorat substanțelor interzise.