Un nou serial ieșit anul acesta i-a impresionat pe românii care au Netflix și nu numai. Serialul este inspirat după o carte care este și ea la fel de populară.
Noul serial adăugat pe Netflix poartă numele de ”Geek Girl”, însă pe Netflix România poate fi găsit sub numele de ”Tocilara”.
Serialul i-a surprins pe români, motiv pentru care acesta se află pe locul cinci într-un clasament de 10 cele mai apreciate seriale de pe platformă în data de 17 iunie.
Producția este inspirată după un roman young-adult care poartă același nume și care este scris de către Holly Smale, un fost model pentru adolescenți. Cartea este un best-seller.
Harriet Manners (Carey), în vârstă de 16 ani, este elevă la liceul Hollybridge Secondary School din Anglia. Neîndemânatică din punct de vedere social și adesea agresată, Harriet este împinsă în lumea modei când este descoperită de un agent de modelling în timpul unei excursii școlare.
În curând, nu este doar o adolescentă neîndemânatică, ci o stea în ascensiune. Numai că succesul brusc al lui Harriet nu este deloc un basm: viața ei reînnoită creează tensiuni cu cea mai bună prietenă a ei, Nat (Harrington), obsedată de modă, și cu modelul consacrat Poppy Hepple-Cartwright (Jelley), care o vede pe Harriet ca pe o amenințare.
În ciuda anxietăților sale, Harriet face față presiunilor cu sprijinul tatălui său, Richard (Downie), al mamei sale vitrege protectoare, Annabel (Rooper), și al colegului său de clasă tocilar Toby (Looker).
Iar dragostea ei pentru colegul model Nick Park (Woodrum) este și ea o distracție plăcută.