Filmul de pe Netflix care a impresionat o lume întreagă și a câștigat și Premiul Oscar merită văzut de oricine. Criticii au doar cuvinte de laudă la adresa producției.
În general pe Netflix se găsesc o mulțime de filme. Puține însă ajung să fie propuse și la Oscaruri și cu atât mai puțin să și câștige un așa premiu important.
Iată însă că un film de pe Netflix a reușit să se facă remarcat. A impresionat o lume întreagă și merită văzut datorită poveștii tragice, dar și a acțiunii intense.
Filmul 1917 de pe Netflix este cel despre care vorbim. E regizat de Sam Mendes și ține în jur de două ore. Lansarea a avut loc în 2019, însă chiar și acum, pelicula continuă să fie urmărită.
Povestea este una tragică, dar și cu un deznodământ neașteptat. Iar presa străină scrie despre acest film că este unul care pune accent pe detalii, dar și pe cadru. Totodată, actorii au fost și ei atent aleși, iar toate acestea au contat mult în momentul în care filmul a câștigat premiul Oscar.
„Acest câștigător al premiului Oscar nu ajunge prea des pe serviciile de streaming, așa că profitați de această șansă cât mai puteți. Sam Mendes regizează o relatare viscerală a unei povești personale care i-a fost spusă de bunicul său despre perioada petrecută în Primul Război Mondial.
El permite astfel desfășurarea călătoriei chinuitoare a unui soldat britanic (George MacKay) într-un cadru de neuitat, neîntrerupt”, notează presa străină despre această producție de pe Netflix.