News

Se schimbă complet modul în care se acordă bursele pentru elevi. Noi criterii anunțate de Ministerul Educației

Se schimbă complet modul în care se acordă bursele pentru elevi. Noi criterii anunțate de Ministerul Educației
Sursa: ziarullumina.ro

Ministerul Educației pregătește o reformă amplă în ceea ce privește sistemul de burse acordate elevilor, vizând simplificarea și eficientizarea criteriilor care stau la baza acestor beneficii.

Daniel David, actualul ministru al Educației, a subliniat că actualul model de alocare este mult prea complicat și și-a pierdut claritatea în raport cu scopurile sale inițiale.

„Cred că toate bursele vor trebui reanalizate. Avem un sistem atât de stufos de burse, încât de multe ori nu mai înţelegi ce vrei să faci din punct de vedere educaţional cu acel sistem. Am spus în raport, eu cred că bursele trebuie să susţină două lucruri: excelenţa şi componenta socială”, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, într-o conferinţă de presă.

Potrivit oficialului, bursele ar trebui să sprijine în mod esențial două direcții: performanța academică și sprijinul social.

Ministrul a precizat că toate aceste forme de sprijin vor fi supuse unei reevaluări, cu scopul de a contura un sistem mai clar, orientat spre încurajarea excelenței și sprijinirea celor care au cu adevărat nevoie.

”Cei buni să ia bursă, la fel şi cei care au nevoie din punct de vedere social. Cred că cele două categorii ar trebui să fie împinse în faţă. Şi prefer mai puţin şi mai bun şi mai relevant decât irelevant şi puţin”, a adăugat ministrul Educației, citat de Fanatik.

Bursele primite de elevi în 2025

În prezent, elevii din România beneficiază de mai multe tipuri de burse, între care se regăsesc:

  • Bursa de excelență olimpică I, cuprinsă între 750 și 3.000 de lei

  • Bursa de excelență olimpică II, în valoare de 700 de lei

  • Bursa de merit, acordată în cuantum de 450 de lei

  • Bursa socială, destinată elevilor din medii defavorizate, în valoare de 300 de lei

  • Bursa pentru mame minore, de asemenea 700 de lei

  • Bursa tehnologică, tot 300 de lei

Reforma urmează să fie parte a unei revizuiri mai ample a politicilor educaționale, care să alinieze sistemul românesc la standarde moderne și mai eficiente. Autoritățile promit consultări cu experți și reprezentanți ai elevilor înainte de a adopta noile măsuri.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate