Vești bune pentru români! În special pentru cei din sectorul bugetar, pentru că în mediul privat, de cele mai multe ori angajatorii nu țin cont de propunerile politicienilor. Așadar, în anul 2024 vor fi nici mai mult, nici mai puțin de 19 zile libere. Inițial erau programate 17, dar o nouă hotărâre a schimbat cifrele.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a decis că angajații vor mai avea încă două zile libere în plus, pe lângă cele știute deja, una în august și una în decembrie.
Este vorba despre 16 august și 27 decembrie, ambele în 2024. Vor fi zile de vineri, care se leagă de alte zile libere, astfel că angajații vor avea parte de o mini-vacanță de patru zile, timp pe care-l pot în afara localităților de origine.
„În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și al art.139 alin.(4) din Legea nr.53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. — (1) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc ca zile libere.
(2)Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere potrivit alin. (1), instituțiile și autoritățile publice îți vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit planificărilor stabilite.
(3) Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.”, se arată în documentul oficial.
Totuși, nu toți românii beneficiază de aceste libere. În hotărârea adoptată de Guvern există câteva precizări legate de o anumită categorie de angajați. Aceștia vor fi nevoiți să se prezinte la locul de muncă, în anumite condiții.
„Art. 2. — Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Art. 3. — Prevederile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 16 august și 27 decembrie 2024 și nici participanților în aceste procese.”, este precizat în hotărârea adoptată de Guvern.
Lista completă a zilelor libere pentru anul 2024
luni, 1 ianuarie – Anul Nou (vacanța de iarnă)
marți, 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (vacanța de iarnă)
sâmbătă, 6 ianuarie – Bobotează
duminică, 7 ianuarie – Sfântul Ioan
miercuri, 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire)
miercuri, 1 mai – Ziua Muncii (vacanța de primăvară)
vineri, 3 mai – Vinerea Mare (vacanța de primăvară)
duminică, 5 mai – Paștele ortodox
luni, 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (vacanța de primăvară)
sâmbătă, 1 iunie – Ziua copilului
duminică, 23 iunie – Rusaliile
luni, 24 iunie – A doua zi de Rusalii (vacanța de vară)
joi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) / vacanța de vară
vineri, 16 august
sâmbătă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
duminică, 1 decembrie – Ziua Națională
miercuri, 25 decembrie – Crăciunul
joi, 26 decembrie – A doua zi de Crăciun
vineri, 27 decembrie