În contextul scăderii alarmante a natalității din România, autoritățile caută soluții pentru a încuraja familiile să aibă mai mulți copii și să-și asume responsabilitatea de a deveni părinți.
Astfel, Ministerul Familiei a lansat o măsură care oferă echivalentul a 2.000 de euro (10.000 lei) pentru a sprijini tinerii părinți să cumpere produse necesare pentru bebeluși. Pe de altă parte, un grup de parlamentari propune un program național de subvenționare a dobânzilor pentru creditele ipotecare, menit să ușureze povara financiară a familiilor cu copii, în scopul de a combate criza demografică.
Proiectul de lege, semnat de șase parlamentari UDMR, propune instituirea Programului „Subvenții pentru căminul familiei”. Acest program ar viza sprijinirea financiară a familiilor care au copii în întreținere, prin subvenționarea dobânzilor pentru creditele ipotecare. Programul s-ar aplica între 2025 și 2035 și are scopul de a facilita accesul tinerelor familii la locuințe adecvate, prin reducerea poverii financiare asociate achiziționării unei case.
Concret, familiile cu doi copii ar beneficia de o subvenție de 50% din dobânda creditului ipotecar, în timp ce familiile cu trei sau mai mulți copii ar beneficia de o subvenție integrală a dobânzii. Familiile care au un singur copil vor beneficia de o subvenție de 10% din dobândă. Pentru familiile monoparentale, în funcție de numărul de copii, subvenția va fi de 25% pentru un copil, 75% pentru doi copii și 100% pentru trei sau mai mulți copii.
De asemenea, pentru a putea beneficia de acest sprijin, familiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții: creditul nu trebuie să fie scadent anticipat, să nu fie sub executare silită și să nu înregistreze restanțe mai mari de 30 de zile la rambursarea acestuia. De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o singură locuință, care este obiectul contractului de credit.
Proiectul vine ca răspuns la scăderea dramatică a natalității și la provocările economice cu care se confruntă tinerii părinți din România. În expunerea de motive, inițiatorii subliniază faptul că decizia de a întemeia o familie și de a avea copii este influențată de factori economici și sociale, cum ar fi costurile pentru locuințe și educație, presiunile de pe piața muncii și responsabilitățile familiale. Astfel, sprijinul financiar acordat prin subvenționarea dobânzilor pentru creditele ipotecare ar putea constitui un factor motivant pentru tinerii din România să își întemeieze o familie.
Potrivit datelor oficiale, în martie 2024, soldul creditelor ipotecare din România era de 106 miliarde de lei, dintre care aproape 30 de miliarde de lei proveneau din contractele acordate prin programele „Prima casă” și „Noua casă”. Restul erau credite ipotecare standard, ceea ce subliniază importanța acestui tip de sprijin financiar pentru familiile aflate în proces de achiziționare a unei locuințe.