Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a făcut anunțuri importante în cadrul unui interviu acordat Antena 3 CNN despre noile modificări aduse sistemului de pensii.
Potrivit acestuia, noua lege a pensiilor are ca principal obiectiv eliminarea inechităților din sistem și aducerea unor beneficii semnificative atât pentru pensionarii actuali, cât și pentru cei viitori.
„Această lege este o lege foarte bună pentru pensionarii actuali în plată, cei aproximativ cinci milioane de pensionari, cât și pentru viitorii pensionari care vor accesa o pensie din sistemul public de pensii. Cu noua formulă de calcul, eliminăm inechitățile”, a subliniat Baciu în cadrul interviului.
Șeful Casei de Pensii a dezvăluit în premieră că cea mai importantă schimbare adusă de noua lege este introducerea unor puncte de fidelitate care încurajează prelungirea vieții active.
„Acesta este cel mai mare beneficiu pe care îl acordăm prin această nouă lege a pensiilor și aici avem pe praguri, în funcție de numărul de ani realizați peste acest stagiu de cotizare de 25 de ani”, a explicat el.
Baciu a detaliat că pentru fiecare an adițional de cotizare peste pragul de 25 de ani se acordă un punct în plus pentru stagiul de 35 de ani. Astfel, se instituie un sistem de stimulare a prelungirii vieții active, oferind beneficii substanțiale pentru cei care aleg să continue să contribuie la sistemul de pensii pentru o perioadă mai îndelungată.