Casa de Pensii a oferit pensionarilor vești foarte bune. CNPP a avut un mesaj pentru cei care au pensii mici.
Unele Case Județene de Pensii au informat că biletele pentru tratament balnear Seriei 18 au sosit și pot fi ridicate de către pensionari.
Acestea sunt acordate conform Criteriilor de acordare aprobate prin Ordinul nr. 27/13.01.2023 al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.
Termenul limită pentru ridicarea acestora variază în funcție de Casa de Pensii, iar pensionarii sunt sfătuiți să verifice la instituția la care sunt înregistrați.
De exemplu, Casa de Pensii Bistrița-Năsăud spune că biletele au fost repartizate pentru tratamente balneare în mai multe locații, printre care Băile Felix, Geoagiu Băi, Sovata sau Vatra Dornei.
Casa de Pensii Bistrița-Năsăud a precizat că este vorba de 80 de bilete și că acestea pot fi ridicate până la 24 noiembrie. Redistribuirea celor neridicate se va face până la 27 noiembrie.
Într-un demers de a veni în întâmpinarea pensionarilor, autoritățile au suplimentat numărul inițial de bilete pentru tratament balnear cu încă 10.000, astfel că pentru anul 2023 se pun la dispoziție peste 70.000 de astfel de tichete.
Biletele pentru tratament balnear se eliberează pe baza unei cereri depuse la Casa Județeană de Pensii la care este înregistrată persoană. În plus, mai este nevoie și de un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist.