Se dau 3.000 de lei bani de la stat. Cine poate să primească aceste sume? Ele vor intra pe card începând cu data de 1 septembrie, conform autorităților.
Vești bune pentru fermieri. Se dau bani de la stat, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vine cu detalii în acest sens. În ce condiții pot fi acordați banii și cine sunt beneficiarii?
Conform ministrului, sumele acordate au ca rol protejarea celor 7 milioane de hectare de teren în caz de secetă printr-un program unic în Europa.
Astfel, statul va oferi o primă de asigurare de 3.000 de lei pe hectar. Când intră banii în conturi? Măsurile urgente pentru agricultură vor fi aplicate de la 1 septembrie.
Și era nevoie de ele, spune ministrul, având în vedere vremea din ultima perioadă, dar și numărul recoltelor distruse în urma secetei care a lovit țara.
„În momentul de faţă trebuie să luăm alte măsuri urgente pentru agricultură şi îmi asum acest pachet de măsuri pe care trebuie să îl luăm începând cu 1 septembrie în Guvernul României. Am discutat şi cu colegii de la ASF, am creionat un mecanism unic în Europa prin care statul român asigură 7 milioane de hectare la secetă.
De ce spun acest lucru? Pentru că am făcut un fond de risc prin care se reţine de la fermieri 3% din subvenţia de la Uniunea Europeană, iar aplicând acest mecanism prin care practic asigurăm la secetă aceste culturi mai primim în plus de la Uniunea Europeană încă 17 milioane de euro anual. În compensare, venim cu alte sume de la bugetul de stat, astfel încât cele 7 milioane de hectare să fie asigurate de statul român”, a precizat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Astfel, toți fermierii afectați de secetă și care depun documente în acest sens pot să primească cei 3.000 de lei de la toamnă. Rămâne de văzut când vor începe plățile, dar și ce alte condiții mai au de respectat beneficiarii.