Informația momentului despre OMV Petrom. Ce trebuie să știe clienții despre lanțul celebru de benzinării care oferă motorină și benzină la prețuri accesibile?
OMV Petrom nu se ocupă doar cu furnizarea de carburanți. Acest lucru s-a văzut cel mai clar în ultimul anunț făcut de reprezentanții Consiliului Concurenței.
În urmă cu doar câteva zile, Consiliul Concurenţei a confirmat faptul că a autorizat tranzacţia prin care OMV Petrom vrea să îşi externalizeze către Bonatti S.p.A. Parma Sucursala Bucureşti unele servicii de recondiţionare şi transport de material tubular, împreună cu activele şi angajaţii care le deservesc.
”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OMV Petrom S.A. intenţionează să externalizeze către Bonatti S.p.A. Parma Sucursala Bucureşti unele servicii de recondiţionare şi transport de material tubular, împreună cu activele şi angajaţii care le deservesc”, anunţă autoritatea de concurenţă.
Ce este Bonatti S.p.A. Parma Sucursala Bucureşti și ce efect va avea această tranzacție? Clienții OMV Petrom pot sta liniștiti pentru că nimic din ce s-a întâmplat nu îi va afecta.
Cât despre Bonatti, compania desfăşoară activităţi specifice serviciilor auxiliare de extracţie a petrolului brut şi gazelor naturale. Bonatti S.p.A, Italia, în calitate de societate mamă a grupului Bonatti, se ocupă cu lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide.
De cealaltă parte, OMV Petrom se ocupă cu extracţia petrolului brut. De altfel compania este activă pe întregul lanţ valoric al energiei. Iar aici orbim de la explorarea şi producţia de ţiţei şi gaze naturale, până la rafinarea şi distribuţia de carburanţi, generarea de energie electrică, precum şi comercializarea gazelor naturale şi a energiei electrice.
Având în vedere analiza ambelor companii, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Mai departe, decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă. OMV Petrom poate considera însă că a dat marea lovitură.