Se pregătesc schimbări majore la punctele de reciclare din România. Un anunț în acest sens a venit recent. Ce trebuie să știe românii?
Anca Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager RetuRO SGR, a participat la o conferință de presă unde a vorbit despre schimbările necesare la sistemul RetuRO.
Aceasta cere modificări legislative, întrucât se dorește dezvoltarea altor forme de colectare a ambalajelor în afara celor clasice din zona de retail.
Astfel, dacă autoritățile vor într-adevăr rezultatele dorite, ele trebuie să colaboreze. Totodată, Anca Marinescu a mai spus și că succesul acestui proiect, de până acum, a fost dat și de legislația actuală.
Lucrurile pot merge însă și mai bine, dacă Guvernul se implică și face modificările menționate. Se pare că sunt câteva detalii care pot face diferența și care vor fi de mare ajutor nu doar pentru românii care reciclează, ci și pentru întregul sistem.
“Pentru noi este foarte important, pentru că trebuie să spunem că o parte din succesul acestui proiect l-a reprezentat legislaţia. Legislaţia a fost suficient de bine scrisă încât să putem să funcţionăm bine în primul nostru an şi să putem să avem o predictibilitate.
Cu siguranţă ne întrebăm şi noi cum va arăta următorul Guvern. Ştiţi că Ministerul Mediului la noi este acţionar, un acţionar minoritar cu 20%, dar este acţionar, are reprezentanţi în Consiliul nostru de supraveghere şi atunci este foarte important să vedem şi noi viziunea următorului Guvern, pentru că până acum am avut un sprijin în Guvern din punct de vedere al legislaţiei, aşa cum spuneam, şi va fi foarte important dacă vom vrea să dezvoltăm”, a explicat aceasta.