Regele Charles al III-lea al Marii Britanii scrie istorie pentru România. Este pentru prima dată în aproape 300 de ani când un monarh vine în țara noastră. Au mai existat vizite ale membrilor Casei Regale, dar niciodată până acum un rege.
Acesta se va întâlni mai întâi cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, urmând ca apoi să petreacă o vacanță de cinci zile în locul de care s-a îndrăgostit în urmă cu mulți ani.
Regele Charles va rămâne în Transilvania și așa cum i-a obișnuit pe localnici va merge să se odihnească, dar nu ezită nici să le răspundă sătenilor care îl salută atunci când îl văd cutreierând văile.
Întrebat ce-l fascinează atât de mult la România, Regele Charles a dat un răspuns care cu siguranță îi va face fericiți pe toți cei care s-au născut aici.
„Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul este, pentru mine, foarte clar: voi, prietenii mei români. Tot ceea ce reprezentați voi după secole întregi de istorie, identitatea voastră și întregul vostru potențial. Aceste lucruri vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a spus suveranul.
Regele Charles a venit în România aproape în fiecare an pentru a petrece câteva zile în Transilvania. Acesta iubește foarte mult aceste locuri și se poate spune că este cel mai bun ambasador al țării noastre și datorită lui mulți turiști ar putea fi interesați de țara noastră.
În perioada când era doar prinț, Charles se amesteca des cu localnicii din Transilvania și pare că nici acum, la o lună după ce a devenit rege, nu va schimba acest lucru.
Regele Charles a rămas fascinat de natura și de peisajul rural ale României încă de la prima sa vizită aici, în 1998. Dragostea de România a început la Viscri și a continuat la Valea Zălanului, în Covasna. Legătura de sânge a regelui pornește însă de la Sângeorgiu de Pădure/jud. Mureș.